Victima fara identitate

Magazin Salajean 4 decembrie 2008 0

Victima fara identitateDupa ce a fost accidentat grav pe trecerea de pietoni, un tanar de aproximativ 20 de ani a fost transportat la Sectia de Neurochirurgie Targu Mures. Marti, in data de 2 decembrie, la ora 18:24, in localitatea Bobota, P. Miklos, de 33 de ani, din localitatea Diosod, aflat la volanul autoturismului marca Ford Tranzit, proprietate personala, a lovit un barbat care traversa drumul public pe trecerea de pietoni, marcata si semnalizata corespunzator. In urma accidentului, pietonul a intrat in coma, iar pentru ca nu avea asupra buletinul, politistii nu i-au putut stabili identitatea.

Si-au mutat cuibul la zeci de kilometri departare de casa

Agentii de politie din orasului Simleu Silvaniei, cu sprijinul Politiei Comunitare, au organizat o actiune pe linia respectarii prevederilor OG nr. 97/2005 in scopul verificarii persoanelor ce locuiesc ilegal intr-o cladire situata pe strada Cotnari din oras. Oamenii legii au legitimat peste 20 de persoane, ocazie cu care au constatat ca 8 dintre acestea locuiau in imobil fara forme legale, avand diferite domicilii (Ratin, Cerisa, Ciudanovita – jud. Caras Severin). Amenzile aplicate totalizeaza 220 de lei. Politistii au mai gasit in imobil o tanara de 17 ani din Zalau, despre care stiau ca se prostitueaza prin oras si traia in concubinaj cu un barbat, locuitor al aceluiasi imobil. Tanara a fost trimisa acasa, la fel ca celelalte persoane prinse ca locuiau ilegal in oras.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »