Una caldă, una rece: reîncep lucrările la piața agroalimentară, dar se închide strada Simion Oros

Reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Primăriei și cei ai SC Drum Inserv SRL au stabilit data de 12 februarie a.c. pentru începerea  lucrărilor de “refacere acoperire Valea Zalăului tronson km (0+040 – 0+065)”, necesare finalizării obiectivului de investiții ,,Amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală”.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor, începând de luni, 12 februarie, circulația pe Strada Simion Oros, de la trecerea de pietoni din fața Inspectoratului Școlar Județean, până la intersecția dintre Strada Simion Oros cu Strada Parcului va fi închisă circulației publice, cu următoarele excepții: pentru riverani, accesul auto este permis până la parcarea supraterană nou construită, cu acces dinspre Strada 22 Decembrie 1989; pentru aprovizionare Hala Agroalimentară, accesul este permis dinspre Strada 22 Decembrie 1989, fiind dirijat prin indicatoare rutiere.

Lucrările constau în desfacerea acoperirii Văii Zalăului în zona cuprinsă între Inspectoratului Școlar Județean și intrarea în centrul comercial Activ Plaza Mall, dinspre Strada Simion Oros; executarea lucrărilor de consolidare a malurilor văii și refacerea acoperirii văii. Executantul lucrării de refacere este SC Drum Inserv SRL, termenul de execuție este de 11 săptămâni, iar valoarea contractului de lucrări este de 800.033 de  lei inclusiv TVA.

Alte articole

4 Thoughts to “Una caldă, una rece: reîncep lucrările la piața agroalimentară, dar se închide strada Simion Oros”

  1. kk

    frumos amenajat …cu o sicana si cu niste guri de canal de iti rupi masina…ceva in stil european rau de tot

    1. kk

      frumos amenajat …cu o sicana si cu niste guri de canal de iti rupi masina…ceva in stil european rau de tot si trebuie sa treci la milimetru de alte masini care nu pot parca caci bordurile is in dreptul barii masinilor…daca te apropii tiai spart bara

  2. Anonim

    care e vestea calda? sau buna?

  3. Anonim

    vestea calda (buna) cred ca vrea sa fie ca SE LUCREAZA ROMANI !

Leave a Comment