Un poliţist din Crasna riscă închisoarea pentru abuz în serviciu

Andreea Vilcovschi 18 aprilie 2013 1
Un poliţist din Crasna riscă închisoarea pentru abuz în serviciu

Procesul fostului şef al Postului de Poliţie Crasna, Constantin Sîrca, a debutat miercuri, la Tribunalul Sălaj, inculpatul fiind acuzat că a încălcat legea în mai multe rânduri. „Vorbim despre un concurs de infracţiuni, printre care şi abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor”, ne-a declarat Ancuţa Pura, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj.
Potrivit rechizitoriului, Sîrca, în prezent agent de poliţie la Postul din Crasna, a fost surprins, în 2011, conducând pe drumurile publice un autoturism neînregistrat şi cu număr fals de înmatriculare.
Inculpatul este judecat şi pentru că a ignorat dispoziţia autorităţilor locale de a întrerupe construcţia unui gard. În plus, Constantin Sîrca este învinuit de înşelăciune faţă de reprezentantul unei firme, de la care a ridicat, în 2004, materiale de construcţii în numele administraţiei locale, fără a avea acordul instituţiei în cauză. Ba mai mult, în 2011, ar fi sancţionat în mod nelegal două persoane care transportau lemne din pădure.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj a fost înştiinţată, încă de luna trecută, cu privire la punerea în mişcare a urmăririi penale împotriva lui Sîrca. „În 19 martie, IPJ Sălaj a primit o comunicare de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de agentul de poliţie, dată de la care a fost pus la dispoziţie”, a precizat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului.
Actele normative în vigoare prevăd că poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte doar acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de către şeful IPJ şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază.
În ceea ce priveşte rămânerea lui Constantin Sîrca în activitate, acest lucru va fi decis doar după soluţionarea definitivă a cauzei.
Dacă va fi găsit vinovat, agentul de poliţie din Crasna riscă să stea după gratii până la trei ani.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. paul 18 aprilie 2013 at 16:28 - Reply

    D-zeu….ne va judeca pe toti.

Lasa un Raspuns »