Un tânăr de 16 ani s-a transformat într-o bestie

Mihaela Oprea 16 ianuarie 2013 8
Un tânăr de 16 ani s-a transformat într-o bestie

Un minor în vârstă de 16 ani, din localitatea Şolomon, comuna Gîrbou, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a abuzat sexual o femeie de 59 de ani, din acelaşi sat. Adolescentul a fost prezentat, luni, instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, însă judecătorul a decis cercetarea lui în stare de libertate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că o femeie de 59 de ani, din Şolomon, s-a prezentat duminică, în jurul orei 4, la Postul de Poliţie din Gîrbou, unde a sesizat poliţiştii că a fost victima unui viol. “Femeia a reclamat că, în noaptea respectivă, un consătean a intrat în locuinţa acesteia prin forţarea uşii de acces şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru identificarea presupusului autor. Acesta, Andrei Paul N., de 16 ani, din Şolomon, a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu.
Dosarul a ajuns în mâinile procurorilor de pe lângă Judecătoria Jibou. “În data de 14 ianuarie, minorul de 16 ani a fost prezentat Judecătoriei Jibou cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a decis, însă, cercetarea acestuia în stare de libertate”, a declarat procurorul Marta Chiş, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.
Potrivit acesteia, judecătorul a motivat decizia: “instanţa a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”. “Procurorul de caz a făcut recurs împotriva deciziei judecătorului jibouan, urmând ca magistraţii Tribunalului Sălaj să decidă asupra măsurii de arest preventiv în cazul adolescentului”, a precizat Marta Chiş.
Dacă va fi găsit vinovat şi dacă se va stabili că a avut discernământ în momentul săvârşirii faptei, adolescentul de 16 ani riscă să ajungă în spatele gratiilor. Fiind minor, acesta riscă jumătate din pedeapsa prevăzută pentru viol, şi anume închisoarea de la 3 la 10 ani.
Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, Violeta Milaş, a declarat că până în prezent instituţia pe care o reprezintă nu a fost sesizată nici de poliţie şi nici de procurori privind cazul respectiv.
Primarul comunei Gîrbou, Alexandru Spătar, ne-a relatat că femeia de 59 de ani, din satul Şolomon, este văduvă şi că locuişte singură de mai mulţi ani. În privinţa minorului, edilul a spus că provine dintr-o familie cu mai mulţi copii şi că nu cunoaşte ca acesta să mai fi provocat incidente în sat.

Comentarii

comments

8 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. unu 16 ianuarie 2013 at 17:46 - Reply

    castrat chimic asta se face in moldova peste prut .aplicti si la noi .poate asa nu vor mai distruge vietii

  2. Anonim 16 ianuarie 2013 at 21:42 - Reply

    De ce este cercetat in libertate acesta bestie?ii lasa in libertate sa mai poata face violuri si victime,trebuie inchisi si sa nu vada lumina zilei mult timp .

  3. nae l. 17 ianuarie 2013 at 08:35 - Reply

    Acest animal cu chip de om urmeaza sa fie intretinut de noi toti la inchisoare !

  4. anonim 2. 17 ianuarie 2013 at 10:29 - Reply

    Azi o batranica,maine o copila.La Dr.Ciomu cu el, dar urgent.

  5. ion 17 ianuarie 2013 at 19:18 - Reply

    sa-i fie de bine ! i-o tihnit? e cercetat in libertate pt ca nu prezinta pericol public 🙂

  6. coco 17 ianuarie 2013 at 19:21 - Reply

    daca o viola pe mama judecatorului, oare ce zicea ???

  7. Anonim 20 ianuarie 2013 at 11:47 - Reply

    Nu judecari fara sa stiti ok.pt ca daca femeia era cu minte nu il primea.pt ca doamna este o prostituata care pt 10 leu se culca si cu un caine….si daca baiatul nu a avut bani el la denuntat.pt ca doamna violata la ma primut pe baiat. Dar dak acuma nu a mai avut bani la denuntat.asa ca mai incet cu judecatul pt k daca vreti sex mergetu cu 10 lei dar trebuie sa statu la rand ca ii foarte ocupata 5-6 barbati pe noapte.nu dati vina pana nu stiti adevarul.ar trebui ia acuzata de prostitutie si coruptie de minori ca pt ea nu conteaza varsta dar tuica sau bani.

  8. Anonim 22 ianuarie 2013 at 11:01 - Reply

    Eu nu cunosc nici pe victima nici pe violator dar parerea mea sincera ca ce scrie-ti despre victima este de o exagerare enorma se poate vedea clar intentia de a zice cei mai rau posibil despre ea este o rautate personala a cuiva pentru ca se vede clar ca sunt aceleasi acuzatii si acelasi mod de exprimare.Iar legat de violator lasati-l in pace ca el a da cu subsemnatul pentru fapta sa.

Lasa un Raspuns »