Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu maşina

Mihaela Oprea 8 octombrie 2012 0
Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu maşina

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Nuşfalău, s-a stins din viaţă în drum spre spital, după ce, la finele săptămânii trecute, s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea în şanţul de pe marginea drumului. Se pare că viteza excesivă i-a adus bărbatului moartea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că accidentul s-a petrecut în data de 5 octombrie, la ora 14.18, pe DN 1H, pe raza localităţii Nuşfalău. “Conducătorul auto C. Tibor, în vârstă de 58 de ani, din Nuşfalău, se afla la volanul unui autoturism, iar într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat pe acostamentul din partea dreaptă. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni grave”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Conform sursei citate, în momentul producerii accidentului, conducătorul auto nu avea cuplată centura de siguranţă.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti menţionate, pacientul în vârstă de 58 de ani a fost adus la unitate în comă profundă de gradul III, prezentând un traumatism toracic cu volet costal. Din cauza stării grave a bărbatului, medicii au solicitat, în aceeaşi zi, transferul către Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Din păcate, acesta a fost ultimul drum pentru victima accidentului rutier. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul de pe ambulanţă, bărbatul a decedat.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »