Ultima zi a lui Mureşan la Transurbis!

Andreea Vilcovschi 26 octombrie 2012 5
Ultima zi a lui Mureşan la Transurbis!

A mai rămas o zi până la debarcarea lui Ionel Mureşan. Directorul operatorului de transport în comun părăseşte societătea extrem de mulţumit de realizările sale din ultimii patru ani şi susţine că este disponibil să-şi ajute colegii de la Transurbis, graţie vastei sale experienţe, şi după încheierea mandatului său. “Mi-au ajuns patru ani. A fost foarte obositor. Eu sunt cel care a pus Transurbisul pe picioare, am adus firma într-un echilibru financiar”.

În ceea ce priveşte viitorul său profesional, Mureşan nu-şi face griji, mai ales că este în cărţi pentru fotoliul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj. “Sunt un economist bun, mă voi descurca. Iar în până la alegeri am fost desemnat mandatar financiar al USL. Vom vedea ce se va întâmpla după alegeri”.

Profitul, o picătură în oceanul subvenţiei

Deşi Ionel Mureşan pozează într-un salvator al Transubis, el nu ia în calcul faptul că societatea beneficiază, în continuare, de o subvenţie considerabilă din banul public. În 2012, spre exemplu, 4 milioane de lei au fost alocaţi de la bugetul local pentru susţinerea financiară a operatorului de transport. Pe lângă această sumă, cei 35.000 de lei obţinuţi ca profit în primele nouă luni ale anului sunt mărunţiş.

Profitul amintit a fost realizat în condiţiile în care, în intervalul ianuarie-septembrie, Transurbis a încasat, numai din vânzarea de bilete, aproape 1,8 milioane de lei, sumă la care se adaugă peste 1,6 milioane de lei obţinuţi din abonamente. Tot la categoria venituri intră circa 13.000 de lei proveniţi din serviciile de publicitate pe mijloacele de transport în comun.

Indicatori de mega-performanţă

Un alt motiv de mândrie al directorului încă în funcţie vizează indicatorii de performanţă pe care susţine că societatea i-a obţinut şi care ar stârni invidia oricărui alt operator din profil din ţară. Spre exemplu, susţin oficialii Transurbis, în decursul unui an, societatea s-a făcut vinovată de suspendarea transporturtului faţă de programul de circulaţie în doar 20 de curse, împăţite în mod egal în fiecare trimestru. Ba mai mult, pe doar 1 la sută din totalul curselor operatorul a întârziat executarea transportului faţă de programul de circulaţie din vina sa. Călătorii ştiu mai bine cât petrec în staţii în aşteptarea autobuzelor.

Dan Ruzici, preferat la şefia Transurbisului

În ceea ce priveşte noua conducere a Transurbis, primarul Radu Căpîlnaşiu susţine că membrii Consiliului de Administraţie sunt cei care numesc noul director. Ieri, după închiderea ediţiei, Consiliul de Administraţie s-a întrunit “pentru a delega atribuţii suplimentare unui angajat – o persoană din interiorul Transurbis, dar cu atribuţii limitate – care să asigure buna funcţionare a societăţii până la numirea unui nou director general”, ne-a declarat Paul Maghiu, purtătorul de cuvânt al societăţii de transport. Potrivit spuselor sale, “după ce vor fi îndeplinite aceste proceduri legale, Consiliul de Administraţie va stabili condiţiile care trebuie să fie întrunite de candidaţii care vor participa la selecţia pentru funcţia de director general şi criteriile de evaluare a acestora”.

Potrivit unor surse neoficiale, Călin Forţ, actualul director tehnic al Transurbis, este cel care va ţine provizoriu frâiele companiei. Aceleaşi surse susţin că Dan Ruzici, în prezent director tehnic al Citadin, ar fi favorit în cursa pentru şefia operatorului de transport în comun.

Comentarii

comments

5 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. andrei 26 octombrie 2012 at 08:40 - Reply

    asteptam comentariile femeilor liberale

  2. Anonim 26 octombrie 2012 at 09:30 - Reply

    sa intre femeile liberale

  3. Anonim 26 octombrie 2012 at 09:30 - Reply

    inca dorm, sunt obosite dupa cheful de aseara

  4. Vedeti ca Ruzici va lasa fara autobuze 26 octombrie 2012 at 10:27 - Reply

    Cum ne-a lasat Basescu fara flota…
    Pai asta e vanzator de utilaje second-hand…

  5. Andu 26 octombrie 2012 at 11:42 - Reply

    De ce mu ai scris ca unsurosul a luat 100 de milioane premiu la plecare

Lasa un Raspuns »