Ultima cursă pentru seniorul motociclist din Jibou

Jibouanul în vârstă de 70 de ani mort în accidentul de motocicletă produs la finele săptămânii trecute în judeţul Cluj, a fost înmormântat miercuri, 17 octombrie în oraşul de pe Someş.

Leontin Hrănean a fost condus pe ultimul drum de către membrii familiei sale, dar şi de camarazii cu care împărţea aceeaşi pasiune pentru motoare. „Bunicu` MMC”, după cum îi spuneau prietenii, făcea parte din „Meseş Moto Club”, un club al pasionaţilor de motociclism din judeţul Sălaj, fiind, de altfel, cel mai în vârstă membru.

Foştii săi colegi spun că bărbatul era un om cumpătat, foarte atent în trafic, şi exclud viteza excesivă ca fiind cauza producerii accidentului. De altfel, spun apropiaţii, autopsia a evidenţiat că jibouanul ar fi suferit un stop cardio-respirator în timp ce conducea motocicleta prin localitatea Câţcău, acolo unde a avut loc tragedia.

Reamintim accidentul mortal s-a produs duminică, 14 octombrie, pe DN 1C, pe raza comunei Câțcău, când, susţin poliţiştii, bărbatul conducea o motocicletă pe direcţia Dej spre Baia Mare, iar într-o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens, pe fondul neadaptării vitezei, a intrat în coliziune cu un autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut intrând apoi sub al doilea autoturism. Leontin Hrănean a murit pe loc.

Leave a Comment