Ulciorul nu merge de multe ori la apa

Magazin Salajean 12 ianuarie 2011 0

Ulciorul nu merge de multe ori la apa

O tanara in varsta de 19 ani, din Simleu Silvaniei, este cercetata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, dupa ce a fost identificata ca fiind autoarea mai multor furturi comise, in repetate randuri, de la locuinta aceleiasi victime. Tanara risca o pedeapsa de cel putin cinci ani de inchisoare.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, a declarat ca tanara a fost identificata in urma cu cateva zile de lucratorii din cadrul Politiei Oras Simleu Silvaniei. O femeie in varsta de 54 de ani, din Simleu Silvaniei, a sesizat vineri dimineata Politia Orasului Simleu Silvaniei despre faptul ca persoane necunoscute au patruns in locuinta ei si, profitand de neatentia sa, i-au sustras suma de 100 lei. In urma activitatilor desfasurate, politistii au identificat autoarea furtului in persoana lui A.B., de 19 ani, din acelasi oras, care, in repetate randuri a patruns in locuinta femeii, de unde a sustras diferite sume de bani, cauzand un prejudiciu de 700 de lei, a declarat purtatorul de cuvant. Potrivit acesteia, cercetarile desfasurate de oamenii legii au dus la recuperarea a 30 la suta din prejudiciul cauzat, fiind restituit partii pagubite.

Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a intregii activitati infractionale. Daca va fi gasita vinovata, tanara risca sa stea ani buni dupa gratii.

Prins baut pe drumurile judetului

Un salajean in varsta de 22 de ani s-a ales, zilele trecute, cu un dosar de cercetare penala, dupa ce a fost identificat in trafic baut la volanul unui autoturism. Potrivit informatiilor Politiei Salaj, respectivul a fost identificat in urma activitatilor desfasurate de politistii cehani pe linia conducerii autoturismului pe drumurile publice de catre persoane cu o alcoolemie peste limita legala. Tanarul in varsta de 22 de ani, din Cehu Silvaniei, in timp ce conducea autoturismul pe strada Piata Trandafirilor, din oras, a fost depistat de politisti cu o alcoolemie peste limita legala. Ca urmare, soferul a fost condus la Centrul de Sanatate Cehu Silvaniei, in vederea recoltarii de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie, se arata in informatia de presa. Acum, cehanul este cercetat de politisti pentru savarsirea infractiunii prevazute de OUG 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice.

Autorul mai multor furturi, prins de politisti

Tot cu dosar de cercetare penala s-a ales un alt tanar din Cehu Silvaniei, dupa ce a fost identificat de politisti ca fiind autorul mai multor furturi comise la gospodariile localnicilor. Acesta, A.S. in varsta de 30 de ani, din localitate, in perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, a patruns in anexele mai multor localnici, de unde a sustras bunuri, cauzand un prejudiciu de aproximativ 430 de lei. Pana in prezent, oamenii legii au recuperat mare parte din prejudiciul cauzat. Pe numele tanarului politistii au intocmit dosar de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de furt calificat si violare de domiciliu, fapte prevazute de Codul Penal, art. 209, respectiv 192.

Portmoneu gasit si returnat de un jandarm

Chiar daca e criza, unii oameni inca mai dau dovada de bun simt si de omenie. Este cazul unui jandarm din cadrul Jandarmeriei salajene care, dupa ce a gasit un portmoneu in zona Autogarii din municipiu, l-a returnat proprietarului. Ofiterul de relatii publice din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Salaj, capitan Cristian Bolfa, a declarat ca portmoneul apartine unui barbat din Zalau. Plutonierul Radu Achim, din cadrul unitatii, a gasit luni un portmoneu ce continea diferite documente personale, precum si mai multe tichete de masa. Subofiterul a verificat actele din portmoneu si a constatat ca apartin numitului K.A., in varsta de 30 de ani, cu domiciliul in municipiul Zalau. Dupa ce a identificat persoana pagubita, s-a deplasat la locuinta acesteia si i-a returnat portmoneul pierdut, a declarat Bolfa. Potrivit sursei citate, barbatul a adresat multumiri jandarmilor pentru gestul lor, cu atat mai mult cu cat nu mai spera sa recupereze actele pierdute.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »