Treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 (III)

Argument: Cred că la trei decenii de la Revoluţia din decembrie 1989 – revoluţia ce ne-a scăpat de dictatura comunistă – se cuvine să ne aducem aminte ce şi cum s-a întâmplat în acele zile şi săptămâni. Mai ales că după 1989 şi în acest domeniu au existat foarte multe intoxicări, autojustificări-justificări şi manipulări.

22 decembrie 1989: fuga Ceauşeştilor şi victoria Revoluţiei

În ziua de 22 decembrie 1989 situaţia s-a răsturnat complet. Dacă în 21 decembrie în toate oraşele (vreo 10 la număr) unde au avut loc manifestaţii împotriva dictaturii, toate, dar absolut toate manifestările au fost reprimate de forţele armate: armata, miliţia şi securitatea (şi evident forţele speciale). S-au operat reţineri şi apoi interogări ale manifestanţilor, au căzut victime, au fost numeroşi răniţi. Cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 22 decembrie oamenii au ieşit şi mai masiv în stradă şi au protestat vehement. Iar tot protestul nu putea fi înăbuşit în sânge, deoarece numărul morţilor, răniţilor şi reţinuţilor ar fi crescut la cifre şi mai mari.
Au fost evenimente importante în oraşele din provincie (în special în Transilvania), dar principalele evenimente ale zile de 22 decembrie care în sfârşit au înclinat balanţa spre destrămarea regimului dictatorial s-au derulat la Bucureşti:
– „sinuciderea” generalului Milea, ministrul apărări
– fuga cuplului Ceauşescu din Bucureşti cu elicopterul
– ocuparea televiziunii de către revoluţionari
– crearea Frontului Salvării Naţionale.

„Sinuciderea” generalului Milea

Revoluţia română din 1989 are mai multe mistere, dintre care acest fapt. Foarte exact cum s-a întâmplat sinuciderea nu se ştie, sunt mai multe variante:
– că s-ar fi sinucis, copleşit de responsabilitatea simţită pentru faptul că în 21 decembrie în Bucureşti şi în alte oraşe (în Timişoara din 17 decembrie), armata a tras în manifestanţi, în populaţie civilă.
– a fost asasinat din ordinul lui Nicolae sau Elena Ceauşescu, pentru faptul că nu s-a supus orbeşte la poruncile de reprimare a mişcărilor revoluţionare. Pare plauzibilă aceasta a două variantă, mai ales pentru faptul că vestea morţii lui Milea a fost anunţată la televiziune încă înainte de fuga cuplului dictatorial.
Anunţul citit la televiziune în dimineaţa zile de 22 decembrie sună aşa:
„Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dîndu-şi seama că este descoperit, s-a sinucis. Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător. Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strînsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus minciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară, nespunînd nimic despre crimele şi distrugerile din Timişoara.”
În comunicat se spun minciuni, generalul este acuzat ca fiind trădător etc., deci se pare că regimul Cauşescu aflat în agonie avea destule motive să scape de ministrul apărării şi să-l mai şi acuze, că mortul oricum nu se poate apăra („Mortul e de vină”).

Fuga soţilor Ceauşescu din Bucureşti cu elicopterul

Deoarece bucureştenii au ieşit masiv pe străzi să protesteze împotriva regimului, încă de dimineaţă, şi că mai întâi sporadic au existat unele fraternizări dintre manifestanţi şi armată, situaţia părea să se încline în defavoarea dictaturii. După ora 11, Ceauşescu aflat în sediul Comitetului Central al PCR (de unde a vorbit adunării populare în ziua precedentă), cu ajutorul unui megafon a mai încercat să vorbească manifestanţilor, dar încercarea lui de calmarea spiritelor şi convingerea maselor a eşuat şi mai lamentabil decât în ziua precedentă. Protestatarii se pregăteau să pătrundă în incinta clădirii şi forţele de apărare de acolo nu erau suficiente, sau poate că au cedat, ori au trecut de partea cealaltă.
Din acest motiv a fost solicitat un elicopter, care a aterizat pe acoperişul plat al clădirii CC, şi de acolo i-a luat pe soţii Ceauşescu, care aveau de gând să meargă la un aeroport, de unde (eventual) să plece în străinătate. Dar după cum se ştie, nu au ajuns la aeroport (poate la Titu aveau de gând să ajungă), ci pilotul i-a abandonat pe o şosea înainte de Târgovişte. De acolo s-au deplasat se pare cu autostopul la Târgovişte, şi acolo au fost recunoscuţi, reţinuţi în cursul după amiezii, şi ţinuţi într-o unitate militară sub pază, iar de aici zilele lor au fost numărate…

Ocuparea televiziunii şi clădirii CC de către revoluţionari

În jurul orei 12,30 clădirea CC al PCR, de unde au fugit Ceauşeştii, şi sediul Radioteleviziunii au fost ocupate de revoluţionari. Ocuparea sediului de partid avea mai mult o semnificaţie simbolică: Ceauşescu fuge tocmai de acolo, iar revoluţionarii preiau controlul în locul respectiv. Revoluţionarii şi bucureştenii au o satisfacţie din aceste motive. Însă ocuparea sediului televiziunii a avut un impact şi mai mare: televiziunea naţională avea un monopol informaţional în ţară (fiind singurul canal tv) şi prin ea putea să comunice ţării întregi.
Cu ceva înainte de ora 13 va fi transmis în direct din vestitul Studio 4 al televiziuni „sceneta”, devenită istorică. Din studioul televiziunii se transmit primele imagini cu actorul Ion Carmitru şi poetul disident Mircea Dinescu, exaltaţi cum era şi atmosfera, şi înconjuraţi de revoluţionari. Amândoi arată cu degetele ambelor mâini litera V (semnul victoriei). Vorbeşte mai întâi Caramitru, apoi Dinescu, însoţiţi de aprobările celor din jur şi din spate:
Ion Caramitru: „Fraţilor! Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studiourile televiziunii. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată şi cu studenţime şi cu oamenii pe care-i vedeţi şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l priviţi, el lucrează, vă va spune despre ce este vorba. Sîntem emoţionaţi, obosiţi, şi dorim ca tot poporul român, de orice naţionalitate, care a luptat cu arma în mînă, în sensul că au avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului român, care în sfîrşit s-a rupt, să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu care va fi, vor fi purtătoarea geniului românesc peste timp. Noi lucrăm, iată-l pe Mircea Dinescu care o să vă spună. Spune-i ce faci.”
Mircea Dinescu: „Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă păstraţi calmul. Sînt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne uităm către Dumezeu cîteva minute înainte de a vă vorbi. Înainte de asta apelăm la toate forţele, ale armatei noastre. Armata în Bucureşti e cu noi! Dictatorul a fugit! Apelăm, facem un apel către ministerul forţelor de interne să depună armele, să intre în cazarme. Poporul e cu noi! Peste 5 minute vom face un apel către toată suflarea română. Către eroicul popor român.”
După care repetă de mai multe ori că: „Am învins! Am învins!” şi în memoria multora această imagine şi acest anunţ s-a imprimat irevocabil, cu cei doi şi cu vestea ceea bună, că în sfârşit Poporul a învins tirania.
De la televizor află 99 % din populaţia României că ce s-a întâmplat şi cum s-a învârtit roata istoriei într-o direcţie nesperată până atunci. Sau sperată, visată dar necrezută până atunci.
Ulterior vor apărea şi militari de rang înalt care vor anunţa că armata a trecut de partea revoluţiei, că forţele de ordine trebuie să se retragă în cazărmi ori să asigure paza obiectivelor importante. Că şi miliţia a trecut de partea revoluţiei. Că nu mai au voie să tragă în manifestanţi. Ulterior că securitatea va trecută sub controlul armatei etc. etc.
În cursul după-amiezii de 22 decembrie televiziunea va fi nu doar cel mai important canal de informare, ci şi un fel de centru de comandă. Puterea pe cale constituire din sediul CC se va strămuta tot la televiziune. Tot prin televizor se anunţă şi faptul că soţii Ceauşescu au fost capturaţi, apoi informaţii utile pentru populaţie, comenzi adresate forţelor armate, dar şi multe ştiri false, inclusiv de acolo se răspândeşte şi se întăreşte psihoza privind teroriştii.
Multe din comenzi şi mesaje se repetă, se reiau în funcţie de evoluţia situaţiei, care era destul de confuză: „Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara”, transmitea şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă.
În golul de putere creat de plecarea Ceuşeştilor s-au conturat mai multe centre de putere:
– la televiziune, cei nominalizaţi mai sus, precum şi alţi revoluţionari şi militari au încercat să influenţeze mersul evenimentelor şi să păstreze situaţia din capitală şi din ţară sub control.
– la sediul CC după plecarea lui Ceuşescu s-a constituit un guvern provizoriu condus de Ilie Verdeţ, dar care nu a funcţionat nici jumătate de oră, deoarece revoluţionarii i-au trimis la plimbare, zicând „Fără comunism!”. Tot acolo se constituie şi viitorul FSN, în care numărul unu va fi Ion Iliescu. Ei îşi dau seama de importanţa controlului televiziunii şi se deplasează acolo, iar prin televiziune vor anunţa cele mai importante ştiri ale serii de 22 decembrie.
– la Ministerul Apărării Naţionale este un alt punct forte, unde sub comanda generalului Stănculescu se transmit ordine pe căile specifice armatei către unităţile militare din Bucureşti şi din ţară, că armata e alături de Revoluţie, şi militarii să se retragă în unităţile lor, respectiv să asigure paza obiectivelor importante, inclusiv al televiziunii…

Constituirea Frontului Salvării Naţionale şi Comunicatul către ţară Consiliului FSN

În sediul CC s-a constituit în cursul serii de 22 decembrie Frontul Salvării Naţionale, care avea la conducere un consiliu (CFSN), având în frunte pe Ion Iliescu. În CFSN la constituire au fost incluşi pe lângă revoluţionari şi unii membrii ai opoziţiei anticeauşiste, dintre care amintim doar câteva nume „grele” – Doina Cornea de la Cluj, Ana Blandiana, Mircea Dinescu şi Tőkés László, cel de la care a pornit Revoluţia în Timişoara. Comunicatul CFSN a fost citit la televizor cândva seara târziu de către Ion Iliescu, cum a citit el – „ultimul de pe lista” CFSN.

COMUNICAT CĂTRE ŢARĂ AL CFSN – 22 dec.1989

Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauseşcu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţara este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rînd, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul siîgelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol şi viaţa, protestînd împotriva tiraniei.
Se deschide o pagină nouă in viaţa politică şi economică a României.
În acest moment de răscruce am hotarît să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata româna şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român.
Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi institutiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structura îşi vor continua activitatea normală, subordonindu-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldura şi apa, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamînt.
2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unu sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România.
Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe sa funcţioneze imediat.
4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.
6. Reorganizarea învatamîntului romînesc potrivit cerintelor contemporane. Reaşezarea structurilor învaţămîntului pe baze democrate şi umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atîtea daune poporului român ăi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate. Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale.
Trecerea presei, radioului, televiziunii din mîinile unei familii despotice în mîinile poporului.
7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.
8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordînd prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor.
9. Întreaga politica externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume, întegrindu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia.
10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.
Constituindu-ne în acest front, sîntem ferm hotarîţi să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantînd triumful democraţiei, libertăţii şi demnitatii tuturor locuitorilor ţării.”
(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 22/12/1989.)

László László

2 Thoughts to “Treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 (III)”

  1. Aceleasi minciuni !

    Degeaba, an de an, sunt publicate aceleasi minciuni, chiar si un elev de clasa a treia stie ca Ceausescu a fost inlaturat si asasinat in sfanta zi de Craciun de un grup de generali tradatori de la armata. La romani, tradarea e boala veche, inca de pe vremea lui Decebal !

    1. Observatorul

      Ceauşescu a fost CONDAMNAT (de un tribunal excepţional) şi apoi executat. (Da pe 25 decembrie, în prima zi de crăciun.)
      V-ar plăcea să trăiţi în regimul Ceauşescu sau de atunci ar fi murit şi pe cale naturală, şi să fie şef Prinţişorul Nicu?
      A fost abandonat de Securitatea, de Armată şi apoi şi de Partid. Cei aflaţi în slujba lui (Vorba Dvs. „trădătorii”) au riscat ceva: Puteau să păţească ca gen. Milea, dacă acţiunea – revolta populară îmbinată cu lovitură de palat, nu ar fi reuşit.

Leave a Comment