Transport de lemne fara acte de provenienta

Magazin Salajean 13 februarie 2009 0

Transport de lemne fara acte de provenientaMarti, in data de 10 februarie, M. Sorin a fost prins de jandarmii simleuani transportand cu o autoutilitara material lemnos fara a avea documente de provenienta si de transport. La ora 9:30, un echipaj din cadrul Sectiei de Jandarmi Simleu Silvaniei l-a depistat pe M. Sorin, de 34 de ani din localitatea Ciucea, judetul Cluj, ce transporta cu o autoutilitara doi metri cubi de material lemnos fara acte. Marfa a fost ridicata de jandarmi in vederea confiscarii si predata in custodie Ocolului Silvic Simleu Silvaniei, ne-a comunicat Cristian Bolfa, purtator de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Salaj. Conform Legii 31/2000 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, jandarmii vor inainta catre Ocolul Silvic Simleu Silvaniei procesul verbal cu propunerea de aplicare a sanctiunii contraventionale cu amenda in valoare de 3.000 de lei, urmand ca Ocolul Silvic sa aplice sanctiunea. Jandarmii vor continua cercetarile in cauza pentru stabilirea locului de unde a fost taiat materialului lemnos si a prejudiciului produs, a precizat Bolfa.

Comert ilicit cu parfumuri si imbracaminte

Tot in cursul zilei de marti, in jurul orei 14, o patrula de jandarmi din Zalau l-a depistat pe S. Danut, din localitatea Barbulesti, judetul Ialomita, practicand comert cu marfa fara documente de provenienta. Barbatul, de 33 de ani, din Barbulesti, a fost prins pe strada Corneliu Coposu din Zalau, in timp ce oferea trecatorilor spre vanzare articole de imbracaminte si parfumuri fara a detine acte de provenienta a marfii. S. Danut a fost sanctionat contraventional de catre jandarmi la Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, cu amenda in valoare de 1.000 lei. Marfa oferita spre vanzare, 20 de perechi de pantaloni si opt parfumuri, a fost ridicata in vederea confiscarii, ne-a comunicat Cristian Bolfa, ofiterul de relatii publice din cadrul IJJ Salaj.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »