Tot mai multi zalauani sunt gasiti morti in propriile apartamente

Magazin Salajean 24 ianuarie 2012 0

Tot mai multi zalauani sunt gasiti morti in propriile apartamentePompierii militari s-au confruntat, in ultima perioada, cu tot mai multe cazuri de persoane gasite decedate in locuintele personale din municipiu. In majoritatea cazurilor, vecinii au dat alarma, pentru ca nu au mai vazut victimele, ce locuiau singure, de cateva zile.

Ultima interventie a pompierilor s-a inregistrat duminica dupa-amiaza, pentru deblocarea unei usi a unui imobil de pe aleea Tineretului din municipiul Zalau. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj, Lucian Jacodi, pompierii militari au patruns in apartament si au gasit proprietara, in varsta de 75 de ani, decedata. Apelul a fost dat de catre niste persoane care trebuiau sa se intalneasca cu batrana si au fost alertati ca aceasta nu mai raspunse la telefon de cinci zile, a declarat purtatorul de cuvant.

In urma cu aproximativ o saptamana, pompierii au intervenit la doua astfel de cazuri, doi barbati in varsta de 57, respectiv 65 de ani fiind gasiti decedati in apartamentele in care locuiau, in municipiul Zalau. Unul dintre barbati a fost gasit de o ruda fiind in stop cardio-respirator. In celalalt caz, vecinii au alertat autoritatile despre faptul ca barbatul de 65 de ani nu a mai fost vazut de cateva zile. Cateva zile mai apoi, echipajul de interventie s-a deplasat la casa unei femei din cartierul Ortelec. In casa, pompierii au gasit o femeie fara suflare.

In toate cazurile, politistii au demarat cercetari pentru stabilirea cauzelor ce au dus la moartea persoanelor, nefiind suspiciuni privind decesul acestora. Corpurile neinsufletite ale varstnicilor au fost transportate la morga Spitalului Judetean de Urgenta Zalau in vederea efectuarii necropsiei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »