Terenurile sălăjenilor – mistuite de flăcări

Mihaela Moldovan 3 septembrie 2012 0
Terenurile sălăjenilor – mistuite de flăcări

Lipsa constantă a precipitaţiilor şi nerespectarea măsurilor de prevenire au dus şi în acest an la creşterea semnificativă a incendiilor de vegetaţie uscată din judeţ. Mii de hectare de teren au fost mistuite de flăcări, focul mistuind pe lângă suprafeţe de păşune şi livezi, plantaţii de pomi ori afectând sute de hectare de pădure.
Din nefericire incendiile de vegetaţie uscată iau amploare în judeţul Sălaj, numai la sfârşitul de săptămână înregistrându-se încă 13 arderi necontrolate din cauza neglijenţei cetăţenilor în igenizarea terenurilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, de la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate 284 de arderi necontrolate, din care în august au fost înregistrate 48. Majjoritatea incendiilor au avut loc în mediul rural, spre exemplu ultimele înregistrate fiind în Valea Rona, Sânmihaiu Almaşului, Someş-Guruslău, Lemniu, Chechiş, Marca, Pericei, Preoteasa, Pustă Vale, Stâna, Dobrocina.
Din păcate, nu doar seceta şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte izbucnirea flăcărilor. Cercetările demarate de reprezentanţii ISU Sălaj la faţa locului au relevat că şi inconştienţa şi neglijenţa populaţiei a fost una din cauzele care au dus la producerea arderilor necontrolate. „Cu ocazia controalelor efectuate de I.S.U. au fost aplicate 42 de amenzi contravenţionale în valoare de 92.500 de lei”, a declarat Lucian Jacodi.
Pentru incendierea terenurilor fără autorizaţie, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă pot aplica amenzi ce variază între 1.000 de lei şi 2.500 de lei, conform legislaţiei în vigoare
Pompierii atrag atenţia că localnicii care doresc să îşi cureţe terenurile agricole prin arderea vegetaţiei au obligaţia de a înştiinţa pompierii înainte de a aprinde focul, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, dar în majoritatea cazurilor, populaţia se dovedeşte neglijentă şi nu ţine seama de acest aspect. “Potrivit legislaţiei în vigoare, orice persoană care vrea să igienizeze un teren prin incendiere trebuie să obţină în prealabil un permis de lucru cu focul, eliberat de şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Excepţie de la această regulă face arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în curţile gospodăriilor şi grădini. Dacă aceste aspecte sunt ignorate, se ajunge la incendii şi pagube materiale”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Ultimii ani au fost „încinşi”

În 2011, în Sălaj au fost înregistrate circa 170 de incendii de vegetaţie uscată. „Focul a provocat pierderi materiale importante – pomi fructiferi, garduri, stupi de albine – şi au pus în pericol gospodării şi fondul forestier din apropiere”, a spus Lucian Jacodi.
Statistica ISU arată că în 2010 au fost doar 39 de astfel de cazuri, opt sălăjeni fiind sancţionaţi în acel an pentru că au dovedit lipsă de responsabilitate în arderea resturilor vegetale. De asemenea, aceeşi statistică relevă că în 2009, în Sălaj, s-au produs 84 de incendii la vegetaţia uscată.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »