Tentativă de suicid la Cehu

Magazin Salajean 15 februarie 2011 0

Tentativă de suicid la Cehu

O femeie în vârstă de 49 de ani, din localitatea Cehu Silvaniei, a ajuns în stare gravă la spital, la finele săptămânii trecute, după ce a încercat să se sinucidă. Femeia a vrut să-şi pună capăt zilelor ingerând mai multe medicamente combinate cu alcool.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş, a declarat că femeia se află sub supraveghere medicală. O femeie în vârstă de 49 de ani, din localitatea Cehu Silvaniei, a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe cu intoxicaţie acută cu alcool şi medicamente în scop de suicid. Aceasta a fost internată la Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt. Potrivit sursei menţionate, cehana a fost stabilizată din punct de vedere hemodinamic şi respirator şi transferată, în cursul zilei de ieri, la Secţia de Psihiatrie a spitalului, unde va rămâne internată sub supravegherea medicilor.

La finele săptămânii trecute, în Unitatea de Primire Urgenţe au fost tratate 354 de persoane, dintre care doar 67 au reprezentat cazuri reale de urgenţă. Codruţa Puşcaş a precizat că o creştere s-a înregistrat la cazurile de agresiune, dublu faţă de acelaşi interval din weekend-ul anterior. Şase persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani au fost aduse în urgenţă, în perioada 11-13 februarie, prezentând politraumatisme prin agresiune. Trei dintre acestea au fost internate, respectiv doi bărbaţi în vârstă de 25 şi 39 de ani, la Secţia de Chirurgie, şi un tânăr de 18 ani, la Secţia ORL a spitalului, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Un alt caz mai aparte a fost un minor în vârstă de 16 ani, din Zalău, adus la spital în stare de ebrietate. Adolescentul a fost tratat în urgenţă, neavând nevoie de spitalizare.

S-a răsturnat cu tractorul în vale

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Inău, s-a răsturnat cu tractorul în vale, în noaptea de duminică spre luni, după ce, conducând pe strada din localitate, a pierdut controlul autovehiculului. Primele cercetări au scos la iveală că tânărul, pe lângă faptul că nu deţinea permis de conducere, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Evenimentul a avut loc pe raza localităţii Inău, când un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce se afla la volanul tractorului, fără a poseda permis de conducere valabil, a pierdut controlul vehiculului şi s-a răsturnat în albia unei văi situată în stânga drumului. Testat fiind în vederea stabilirii alcoolemiei, şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,82 de miligrame/litru de alcool pur în aerul expirat. În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager în tractor, un alt tânăr din localitate, în vârstă de 23 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt.

Un alt accident de circulaţie s-a petrecut sâmbătă seara, în localitatea Chendrea, soldat cu rănirea a două persoane. Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, acroşând o localnică de 69 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului şi a unui tânăr în vârstă de 22 de ani, tot din Chendrea, pasager în autoturism.

În ambele cazuri victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru acordarea de îngrijiri medicale. Niciunul dintre răniţi nu a fost însă spitalizat. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentele şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Cercetaţi pentru furt şi violare de domiciliu

Doi tineri din Jibou, ambii în vârstă de 21 de ani, sunt cercetaţi de poliţiştii sălăjeni pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiliciu, după ce săptămânile trecute au pătruns în locuinţele unor jibouani, de unde au sustras bunuri în valoarea de peste 7.000 de lei. Unul dintre autori a fost arestat vineri preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, celălalt suspect fiind cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, suspecţii au fost indentificaţi în urma activităţilor desfăşurate, la sfârşitul săptămânii trecute, de poliţiştii Postului de Poliţie Someş Odorhei pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi anexele acestora. Autorii au fost identificaţi ca fiind M.B. şi B.O., ambii de 21 de ani, din oraşul Jibou. În urma investigaţiilor, poliţiştii au descoperit că tinerii au pătruns, în perioada 15 ianuarie-8 februarie anul curent, în locuinţele şi anexele gospodăreşti ale unor persoane din oraş, de unde au sustras bunuri în valoare de 7.200 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că doar 20 la sută din bunurile furate au fost recuperate, ulterior predate păgubiţilor.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de vineri, tânărul M.B. a fost prezentat Judecătoriei Jibou cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Instanţa a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, suspectul fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, a afirmat Cristea. Celălalt jibouan este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi violare de domiciliu, primind interdicţie de a părăsi ţara, tot pentru 29 de zile.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »