Tânără sălăjeancă, racolată pentru practicarea prostituţiei în Italia

Mihaela Oprea 24 septembrie 2012 0
Tânără sălăjeancă, racolată pentru practicarea prostituţiei în Italia

O adolescentă în vârstă de 18 ani, din judeţul Sălaj, împreună cu o minoră de numai 13 ani, din Bistriţa-Năsăud, au fost salvate în ultimul moment de oamenii legii din mâinile traficanţilor de persoane care aveau intenţia să le ducă în străinătate, unde urmau să fie puse să practice prostituţia. Membrii grupării, doi bărbaţi şi o femeie, au fost prinşi tocmai când încercau să scoată din ţară cele două victime, cu două maşini. Gruparea infracţională a fost destructurată de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (IRPF) Sighetu Marmaţiei, în cooperare cu ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sălaj, sub coordonarea procurorului DIICOT Satu Mare.
În data de 18 septembrie a acestui an, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane de pe raza judeţului Satu Mare au organizat activităţi de racolare, cazare şi transport spre Italia a două tinere, dintre care una minoră, în vederea practicării prostituţiei. Prin urmare, DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare şi SPF Petea, în cooperare cu SCCO Sălaj şi cu sprijinul SJIPI Maramureş au organizat şi desfasurat o acţiune în vederea reţinerii persoanelor implicate în această activitate infracţională. Oamenii legii au oprit în Vama Petea un autoturism marca Mercedes condus de Nicolae P., de 23 de ani, din judeţul Satu Mare, precum şi Andrei L. de 22 de ani, din acelaşi judeţ.
În aceeaşi zi a fost depistat pe raza localităţii Petea un alt autoturism, marca Fiat, în care se aflau Nicoleta P., de 26 de ani, din judeţul Satu Mare, Adriana D., de 18 ani, din judeţul Sălaj, şi o minoră în vârstă de 13 ani, din judeţul Bistrita-Năsăud.
Efectuând cercetările, poliţiştii şi procurorii au stabilit că sălăjeanca Adriana D. şi minora din Bistriţa-Năsăud au fost racolate şi cazate de Nicolae P. şi Nicoleta P. la locuinţa acesteia din urmă, în vederea transportării lor în Italia, în scopul exploatării sexuale a victimelor. Cei doi suspecţi au organizat scoaterea ilegală din ţară a victimelor împreună cu Andrei L., acesta determinând părinţii minorei, prin inducerea lor in eroare, să semneze o procură pe baza căreia aceasta să poată ieşi peste graniţă împreună cu cei trei.
Asupra celor două maşini a fost efectuat un control amănunţit ocazie cu care, în autoturismul marca Fiat a fost descoperită sub bancheta din spate cantitatea de 234 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 1.000 de lei, precum şi cantitatea de 17,5 litri de băuturi alcoolice, în valoare de 525 de lei. De asemenea, autoturismul marca Fiat, în valoare de aproximativ 2.500 de euro, respectiv ţigările şi alcoolul au fost ridicate în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Pe numele inculpaţilor Nicolae P., Nicoleta P. şi Andrei L. au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori. Pe numele celor trei persoane, procurorul de caz a emis ordonanţe de reţinere pe 24 de ore, ulterior fiind prezentate instanţei de judecată care a emis pe numele lor mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În continuare, se fac cercetări pentru identificarea şi reţinerea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »