Tânăr arestat pentru tentativă de omor

Tânărul în vârstă de 18 ani care a înjunghiat un bărbat joi, 25 ianuarie, în parcarea subterană a unui bloc nelocuit din Zalău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tentativă de omor.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul V.C.G. l-a lovit în mod repetat pe S.A., de 38 de ani, cu piciorul şi l-a tăiat de mai multe ori în zona gâtului cu un ciob de sticlă spartă, împrejurări în care persoana vătămată a căzut la pământ şi a pierdut mult sânge.

La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD şi două ale Ambulanţei, care au găsit victima în hiportemie şi în stop cardio-respirator. După circa 40 de minute de resuscitare, S.A. a fost readusă la viaţă şi transportată la Urgenţa Spitalului Judeţean Zalău pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
În ceea ce îl priveşte pe agresor, acesta a fost reţinut în cursul aceleiaşi zile, pentru ca vineri, 26 ianuarie, să fie trimis după gratii pentru 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Leave a Comment