Talharit intr-o statie de carburanti

Magazin Salajean 3 octombrie 2011 0

Talharit intr-o statie de carburanti

Un minor in varsta de numai 16 ani a ajuns sa fie cercetat pentru savarsirea infractiunii de talharie, dupa ce, saptamana trecuta, a lovit o persoana pentru a-i fura telefonul mobil. Toata intamplarea s-a produs intr-o statie de carburanti din localitatea Nusfalau.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, a declarat ca victima a sunat imediat la politie. Politistii Sectiei 7 de Politie Nusfalau au fost sesizati telefonic, miercuri seara, in jurul orei 21:30, de catre Vicentiu C., in varsta de 40 de ani, din Simleu Silvaniei, despre faptul ca, in timp ce se afla intr-o statie de carburanti din localitatea Nusfalau a fost lovit cu pumnul in fata de o persoana necunoscuta, care i-a luat telefonul mobil din mana, dupa care a fugit, a declarat purtatorul de cuvant.

In urma activitatilor specifice desfasurate de oamenii legii, presupusul autor Karoly K., in varsta de 16 ani, din Nusfalau, a fost identificat joi seara pe raza localitatii. Telefonul, in valoare de 500 de lei, a fost recuperat si predat pagubitului. Minorul este cercetat in stare de libertate pentru comiterea infractiunii de talharie. Daca va fi gasit vinovat risca sa stea ani buni dupa gratii. Pentru savarsirea acestei infractiuni, legea prevede o pedeapsa cu inchisoarea intre sapte si 20 de ani.

Microbuz spulberat de tren

Un microbuz in care se aflau doi salajeni, mama si fiu, a fost spulberat vineri dimineata, la intrarea din localitatea clujeana Dezmir, de un tren care circula dinspre Cluj-Napoca inspre Ilva Mica. Din primele cercetari, salajeanul Bogdan R. in varsta de 22 de ani, aflat la volanul masinii, nu s-a asigurat si nu a respectat culoarea rosie de la nivelul de trecere cu calea ferata care semnaliza apropierea trenului.

Microbuzul a fost izbit in plin de trenul care circula cu 120 kilometri/ora si a fost impins pe o distanta de aproximativ 200 de metri. Impactul a fost foarte puternic, iar microbuzul a fost distrus in proportie de 80 la suta. Cu toate acestea, soferul a reusit sa iasa pe picioarele lui dintre fiarele masinii, insa mama lui a fost ranita grav. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Traficul feroviar a fost blocat pe un fir, pana cand echipajele de pompieri au degajat calea ferata. Circulatia rutiera si feroviara in zona au fost blocate timp de aproape doua ore.

Accidentul feroviar s-a produs la numai trei zile de cand alti doi salajeni au fost loviti de tren. Acestia, tatal si fiul de numai patru ani, se aflau pe un motoscuter cand au fost izbiti in plin de locomotiva. Barbatul a decedat pe loc, iar baiatul a fost transportat in stare grava la spital.

Cu bautura la volan

Un simleuan in varsta de 45 de ani risca sa ajunga dupa gratii, dupa ce politistii l-au prins saptamana trecuta conducand o masina prin localitate desi era beat turta. Pe numele acestuia a fost intocmit un dosar de cercetare penala.

Soferul Gavril D. a fost identificat joi, in jurul amiezii, de catre politistii aflati in timpul activitatilor de control si supraveghere a traficului rutier pe strada Partizanilor, din Simleu. Testat in vederea stabilirii alcoolemiei, aparatul a indicat o concentratie de 1,21 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat. Conducatorul auto a fost dus la Spitalul orasenesc Simleu Silvaniei pentru recoltare de probe biologice, in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele barbatului politistii au intocmit acte premergatoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o alcoolemie peste limita legala.

Tot cu dosar de cercetare penala s-a ales si un barbat din Samsud. Acesta a fost depistat joi seara, de catre politisti, in timp ce conducea autoturismul pe strada Sfanta Vineri din municipiu, desi numerele de circulatie provizorii erau expirate din 27 septembrie, anul curent. Soferul, Csaba G., de 30 de ani, este cercetat de oamenii legii pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat si cu numar fals de inmatriculare.

Clujeni cu dosare penale in Salaj

Doi barbati din judetul Cluj sunt cercetati penal de catre politistii salajeni, dupa ce au fost prinsi zilele trecute transportand ilegal marfa prin judet. Politistii Sectiei 2 Sinmihaiu Almasului, in timp ce desfasurau activitati de control si supraveghere a traficului rutier, pe DE 81, intre localitatile Zimbor si Sinmihaiu Almasului, l-au identificat joi dimineata pe Adrian G., care transporta cantitatea de aproximativ 24,31 metri cubi material lemnos, pentru care avea aviz de insotire a marfii, insa nu poseda licenta de transport. Pe numele soferului, politistii au intocmit acte premergatoare pentru comiterea infractiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public, fapta prevazuta de articolul 2811 Cod Penal.

Tot in cursul zilei de joi a fost surprins pe DJ 108 A, si Ioan C., de 36 de ani, din judetul Cluj, care transporta cu o autoutilitara sase metri cubi de material lemnos fara a avea aviz de insotire a marfii. Clujeanul a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice. Marfa a fost confiscata si predata Ocolului Silvic Almasu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »