Supravietuitorii tragicului accident din Zalau, tinuti in viata doar de aparate

Magazin Salajean 17 ianuarie 2012 0

Supravietuitorii tragicului accident din Zalau, tinuti in viata doar de aparateZalauanii Cristi Cigher si Ionut Breban, in varsta de 18, respectiv 19 ani, care au supravietuit tragicului accident de circulatie petrecut in noaptea de sambata spre duminica, in care trei tineri au decedat, sunt tinuti in viata de sistemele de ventilatie artificiala. Acestia se afla internati la Terapie Intensiva in cadrul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, prezentand multiple traumatisme craniene. La ora inchiderii editiei, medicii erau rezervati in ceea ce privesc sansele de supravietuire ale tinerilor zalauani.

Potrivit purtatorului de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, Codruta Puscas, tinerii au ajuns la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) in jurul orei 4, prezentand politraumatisme prin accident rutier. Pacientul de 19 de ani, din Zalau, prezenta un traumatism cranio-facial, contuzie pulmonara si fracturi faciale multiple, rezultate in urma unui accident rutier. A fost stabilizat la UPU a spitalului, dupa care a fost transferat la Unitatea de Primire a Urgentelor din Cluj-Napoca. Pacientul de 18 de ani, din Zalau, a ajuns la UPU in coma de gradul III/IV, prezentand un traumatism cranio-facial, contuzie pulmonara si fracturi faciale multiple, rezultate in urma unui accident rutier. Pacientul a fost stabilizat, dupa care a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, a declarat purtatorul de cuvant.

Soferul autoturismului, Alin Manoila, de 22 de ani, impreuna cu pasagerii in autoturism, Bogdan Petric, de 20 de ani, si Dan Dida, de 21 de ani, au decedat pe loc in urma impactului violent. Trupurile neinsufletite ale tinerilor au fost transportate la morga spitalului in vederea efectuarii necropsiei. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, ne-a declarat ca rezultatul autopsiei va arata daca soferul a consumat sau nu bauturi alcoolice inainte de tragicul accident. Niciunul dintre tinerii aflati in masina nu purta centura de siguranta.

Condus pe ultimul drum

Tinerii decedati in cumplitul accident, Bogdan Petric, Dan Ionut Dida si Alin Manoila, vor fi condusi astazi pe ultimul drum, inmormantarea avand loc, incepand cu ora 13, la Capela Cimitirului Municipal Zalau.

Acestia abia absolvisera cursurile liceale. Bogdan Petric a fost elev la Colegiul Tehnic Alessandru Papiu-Ilarian Zalau, promotia 2011. Diriginta acestuia, Flavia Negrea, ne-a spus ca a fost un elev silitor, linistit, greu incercat de viata, dupa ce, in urma cu un an, mama sa s-a stins din viata. Dupa incheierea studiilor a incercat sa-si gaseasca un loc de munca, insa fara rezultat. Tot la Colegiul Tehnic Alessandru Papiu-Ilarian si-a finalizat cursurile liceale, in urma cu 3 ani, si Alin Manoila, angajandu-se apoi ca sofer la Posta Atlassib.

Tanarul Dan Dida era student la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, absolvind acum doi ani cursurile liceale la Colegiul National Silvania din Zalau.

A derapat pe drumul acoperit de polei

Reamintim ca nefericitul accidentul de circulatie s-a petrecut in noaptea de sambata spre duminica, pe strada Industriei, pe langa Michelin. Cinci tineri cu varste intre 18 si 22 de ani, toti din Zalau, se aflau intr-un autoturism marca Renault Laguna, cand soferul, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum acoperit cu polei, a iesit inafara partii carosabile si a intrat in partea din spate a unui TIR parcat regulamentar pe partea dreapta a drumului. In urma impactului, trei tineri au murit pe loc, iar alti doi au suferit leziuni grave. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele masinii a fost nevoie de interventia echipajului de descarcerare. In momentul producerii accidentului, drumul era acoperit cu polei, nefiind imprastiat material antiderapant.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »