Şimleul, în straie de sărbătoare

magazinsalajean 15 iulie 2012 0
Şimleul, în straie de sărbătoare

Cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Oraşului Şimleu Silvaniei a fost marcată în acest weekend de întreaga comunitate, de autorităţile locale şi judeţene, alături de numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare. Sărbătorirea a 761 de ani de atestare documentară a fost nu numai o ocazie de reîntâlnire fiilor urbei de la poalele Măgurii, ci şi un bun prilej de distracţie, dat fiind faptul că aici au fost prezentate spectacole de înaltă ţinută pentru toate gusturile şi vârstele.

Deschiderea festivă a manifestărilor a avut loc, sâmbătă, în sala de şedinţe a Primăriei Oraşului Şimleu Silvaniei, unde s-au aflat oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, oameni de cultură şi cadre didactice, antreprenori şi şefi de instituţii, reprezentanţi ai cultelor precum şi delegaţiile oraşelor din Ungaria înfrăţite cu Şimleu Silvaniei (Nyírbátor, Szarvas şi Albertirsa). „Acest moment de sărbătoare marchează împlinirea a 761 de ani de la atestarea documentară a oraşului nostru, despre care se poate spune că este în acelaşi timp unul foarte vechi, dar şi unul foarte nou. Spun asta deoarece urbea noastră s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani motiv pentru care doresc să mulţumesc tuturor „motoarelor” cu ajutorul cărora Şimleu Silvaniei a devenit un oraş foarte plăcut şi important pe harta fizică şi politică a judeţului şi ţării (Guvernul, Prefectura şi Consiliul Judeţean Sălaj, societăţile comerciale). Aş vrea să mulţumesc reprezentanţilor oraşelor înfrăţite care ne-au onorat cu prezenţa, echipei din primărie, precum şi consilierilor locali care sunt toţi prezenţi indiferent de culoarea politică, ceea ce nu s-a întâmplat în anii trecuţi aspect ce dovedeşte că am reuşit să depăşim problemele sensibile. Sunt convins că la conducerea oraşului se va afla o singură echipă care va lucra doar în interesul cetăţenilor”, a spus primarul urbei, Septimiu Ţurcaş.

Dezvoltarea, certitudine a viitorului

Istoria, valorile culturale şi spirituale, obiectivele economice ale căror nume a adus un plus de faimă oraşului, pot fi întregite şi de perpetuarea de-a lungul vremurilor a frăţietăţii şi civilizaţiei unei comunităţi formate din români, maghiari, evrei şi nu numai. „Fiecare oraş are o istorie care-şi lasă amprenta asupra identităţii lui. Acum pentru noi este foarte important prezentul şi viitorul, iar viitorul oraşului Şimleu Silvaniei este cel pe care-l construiţi singuri, primăria fiind generatorul de dezvoltare. Există aici un spirit comunitar mai aparte, mai dezvoltat, un mediu de afaceri care doreşte să se dezvolte şi este partener cu administraţia locală şi pe de altă parte, un număr mare de tineri doresc să-şi găsească aici un rost în viaţă”, a apreciat preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc. Între oficialităţile care au felicitat administraţia locală şi întreaga comunitate cu prilejul acestei sărbători au fost şi primarii celor trei oraşi din Ungaria. Aceştia au remarcat rodnicul parteneriat derulat de-a lungul anilor cu oraşul Şimleu Silvaniei, cu rezultate atât la nivel administrativ, economic, cât şi cultural şi au arătat că vor fi continuate proiectele demarate spre prosperitatea acestor comunităţi. La final, primarul i-a felicitat pe realizatorii expoziţiei de fotografii cu imagini din oraş vernisate sâmbătă la primărie. Acesta a acordat pentru patru dintre pasionaţii de arta fotografică (Paul Pastor, Darius Sfăt, Răzvan Petrovan, Nagy Richard) diplome de merit pentru implicare şi contribuţia adusă la realizarea acestei expoziţii.

„Şimleul contează de la mic la mare”

Un moment cu totul aparte a fost vernisarea, sâmbătă a unei alte expoziţii, de data aceasta, de pictură, la Casa Orăşenească de Cultură din Şimleu Silvaniei. Artiştii, semnatarii lucrărilor, sunt peste 100 de elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 19 ani. Aceştia, sub îndrumarea renumitului pictorului şimleuan, Dumitru Costălaş, participă de mai mult de trei luni la un cerc de pictură unde deprind tainele şi abecedarul culorilor şi formelor. Demersul a fost susţinut moral şi material de primărie, iar partener a fost şi Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. Artistul plastic ne-a mărturisit că a dorit să-i adune la un loc pe copiii talentaţi să realizeze lucruri foarte frumoase. „Am sperat ca astfel, tinerii să aleagă ce este mai folositor pentru ei. Am fost susţinuţi de primăria oraşului, de centrul de cultură şi de părinţi. Tot acest demers demonstrează că Şimleul contează de la mic la mare”, a apreciat pictorul Dumitru Costălaş. Impresionat de lucrările expuse s-a arătat primarul Septimiu Ţurcaş, care a numit exponatele prezentate în holul Casei de Cultură a Oraşului, „opere de artă”. „Aşteptările mele vizavi de acest cerc au fost depăşite deoarece activitatea desfăşurată aici a luat o foarte mare amploare. Întâlnim astăzi (sâmbătă-n.r.) aici opere de artă nu ale unor profani, ci ale unor oameni cu experienţă, picturile fiind realizate cu mult talent şi fineţe. Proiectul nostru, la care părinţii au răspuns pozitiv, a dat roade în foarte scurt timp. Sunt convins că aceste exponate vor fi apreciate şi premiate în ţară şi peste hotare”, a spus primarul Şimleului. Prim-edilul a avansat ideea continuării proiectului, cu pictura pe sticlă pentru care se va reamenaja un spaţiu în vecinătatea Casei Orăşeneşti de Cultură. Septimiu Ţurcaş a oferit artistului plastic Dumitru Costălaş o diplomă de merit pentru priceperea şi şlefuirea tinerelor talente.

Muzică de calitate la Zilele Şimleului

Şimleuanii au participat în weekend, cu mic, cu mare la acest eveniment. „Zilele Şimelului au fost întotdeauna o sărbătoare a tuturor celor care simt ceva pentru acest oraş şi care vor să fie părtaşi la această bucurie. Sunt fericit că oamenii de diferite naţionalităţi, religii şi apartenenţe politice s-au reunit la manifestările organizate în oraş. Mulţumesc Celui de Sus că am avut parte de vreme foarte frumoasă şi sper ca toată lumea să se fi simţit bine la sărbătoarea noastră. Cât privesc parteneriatele cu oraşele înfrăţite aş spune că cel mai important lucru a fost să ne cunoaştem şi să ne respectăm, etapă peste care consider că am trecut deja. Am ajuns la momentul la care vor dezvolta relaţiile economice dintre firmele din localităţile noastre şi, totodată, vom continua schimburile culturale care sunt foarte importante pentru comunităţi”, a declarat pentru cotidianul nostru Septimiu Ţurcaş.
Evenimentele de sâmbătă au continuat pe scena de la Podul Nou cu concerte de muzică populară şi uşoară. Au urcat pe scenă, spre deliciul fanilor locali dar şi al celor veniţi din mai multe părţi ale judeţului, membrii formaţiilor Proconsul, Cargo şi Ellie White, precum şi ai trupelor Dans Modern din Şimleu Silvaniei şi Control Dance Grup din Săcuieni Bihor. Şimleuanii s-au delectat şi cu spectacolul focurilor de artificii, înainte şi după care nu au ezitat să se bucure de mici şi bere.

Folclorul, la el acasă

Sărbătoarea Zilelor Oraşului Şimleu Silvaniei a fost dublată de cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor pentru românii de pretutindeni „La fântâna dorului”, manifestare devenită tradiţională şi foarte bine receptată de comunitate. Spectacolele s-au desfăşurat atât la Şimleu, cât şi la Ştrandul Termal „Broscărie. Membrii ansamblurilor din Sălaj (Zalău, Şimleu şi Cehu Silvaniei), Maramureş, Satu Mare, Cluj, Serbia (Valea Timocului), Ucraina (regiunea Cernăuţi), Kazahstan şi Republica Moldova au fost întâmpinaţi de localnici, şi la parada portului, cântecului şi dansului popular, dar şi la spectacolele de pe scenă, cu emoţie şi multă bucurie. Evoluţiile interpreţilor prezenţi la festivalul „La fântâna dorului” au fost foarte aplaudate de spectatori. De o înaltă ţinută artistică au fost şi reprezentaţiile de duminică ale interpreţilor de la Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei – “Barcăul”, din Ansamblul “Moştenitorii” din Chişinău, precum şi ai tinerilor solişti Alexandra şi Alexandru Chira, Vlăduţa Lupău, precum şi ale interpreţilor Daniel Pop, Paul Morar, Dinu şi Ionuţ Fulea.
„Mulţumim pentru tot ceea ce au făcut pentru românii aflaţi în afara graniţelor ţării. De la an la an, acest festival este tot mai reuşit şi mai frumos, iar gazdele îmbină utilul cu plăcutul. Dacă anul trecut copiii din Republica Moldova au vizitat Grădina Botanică de la Jibou şi Mănăstirea Bic, acum au fost răsfăţaţi la scăldat. Pentru ei este binevenit acest festival, pentru că venind aici au aflat o mulţime de lucruri despre neamul şi istoria acestor locuri, despre tradiţiile din comunităţile româneşti şi au legat prietenii. Cei 26 de copii de la Cernăuţi (jumătate dintre ei elevi de clasa a III-a, ceilalţi şcolari de vârste diferite), se vor duce acasă, mult mai îmbogăţiţi spiritual şi sufleteşte, asemeni albinelor care au adunat nectarul de la flori”, a fost de părere reprezentantul grupului de artişti din Republica Moldova.
Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Culturală „La Fântâna Dorului”, sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi în colaborare cu Primăria şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei şi a fost finanţată de Guvernul României – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj, în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Primăria Oraşului Şimleu Silvaniei.
Adela Farkas

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »