Caz sângeros la Şimleu! Şi-a ucis fratele fără să clipească

Mihaela Oprea 28 ianuarie 2013 1
Caz sângeros la Şimleu! Şi-a ucis fratele fără să clipească

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, după ce vineri noaptea şi-a înjunghiat mortal fratele mai mic. Totul a pornit de la o ceartă între cei doi fraţi, “udată” cu prea multe pahare de alcool, întrucât inculpatul şi-a dat seama doar în dimineaţa zilei următoare de cumplita sa faptă şi s-a predat poliţiştilor.

Tribunalul Sălaj a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în cazul unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din Şimleu Silvaniei, care, pe fondul consumului de alcool, şi-a înjunghiat mortal fratele mai mic.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, Brăduţa Ţăranu, a declarat că inculpatul a fost prezentat duminică instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. “În data de 27 ianuarie, instanţa a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a inculpatului B.A., în vârstă de 66 de ani, cu domiciliul în Şimleu Silvaniei. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, cumplita faptă s-a petrecut în casa în care locuiau cei doi fraţi. “În data de 25 ianuarie, inculpatul B.A., aflându-se în locuinţă împreună cu fratele său, pe fondul unei altercaţii cu acesta, i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona inimii, lovitură în care victima a decedat”, a declarat Brăduţa Ţăranu.

Abia dimineaţă s-a predat poliţiştilor

Doar după ce s-a trezit din beţie, şimleuanul de 66 de ani a conştientizat teribila sa faptă, că şi-a ucis fratele mai mic. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că şimleuanul de 66 de ani s-a prezentat sâmbătă dimineaţa la poliţie, unde a relatat că fratele său este mort şi că el l-a ucis. “Bărbatul a povestit poliţiştilor că în seara zilei de vineri s-a certat cu fratele său mai mic, B. Pal, în vârstă de 58 de ani, iar pe fondul consumului de alcool l-a înjunghiat cu un cuţit. Acesta a spus că doar în dimineaţa zilei următoare, când s-a trezit din beţie, a realizat că şi-a omorât fratele”, a afirmat Tincuţa Dumuţa.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă formată din poliţişti şi procurori pentru efectuarea investigaţiilor. “În urma cercetărilor s-a stabilit că victima B. Pal, de 58 de ani, a consumat băuturi alcoolice împreună cu fratele său, B. Adalbert. La un moment dat, între cei doi a izbucnit o ceartă, în urma căreia victima a luat un cuţit de pe masă şi l-a ameninţat cu acesta pe fratele său. B. Adalbert a luat cuţitul din mâna victimei şi i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea stângă a pieptului”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Victima a fost transportată la spital în vederea efectuării necropsiei. “Conform concluziilor medico-legale provizorii, moartea lui B. Pal a fost violentă şi a fost cauzată de o hemoragie internă consecutivă unei plăgi tăiate penetrante în cavitatea toracică stângă, perforată pulmonară şi penetrantă în ventriculul stâng”, a precizat Tincuţa Dumuţa.
Inculpatul B. Adalbert a fost reţinut şi prezentat, duminică, instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Dacă va fi găsit vinovat, şimleuanul acuzat de omor calificat riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor. Pentru infracţiunea menţionată, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Înjunghiat mortal, la colindat

Un caz terifiant asemănător a avut loc chiar de sărbătorile de iarnă, când un bărbat din localitatea sălăjeană Bodia, pe fondul unei altercaţii şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a înjunghiat mortal un prieten venit la acesta să-l colinde.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat la data respectivă că un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Bodia, este cercetat penal pentru omor, după ce a înjunghiat mortal un prieten. “Bărbatul a apelat numărul unic de urgenţe pentru a solicita o ambulanţă la el acasă, relatând faptul că a înţepat un prieten cu un cuţit în picior şi că are nevoie de asistenţă medicală. Un echipaj al poliţiei şi o ambulanţă s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit victima căzută în faţa casei. Deşi s-a încercat resuscitarea, bărbatul a decedat. Ca urmare, agresorul a fost reţinut”, a declarat Tincuţa Dumuţa.
Potrivit sursei citate, din primele cercetări reiese că, în a doua zi de Crăciun, victima, care este din Zalău, s-a dus la prietenul său, în localitatea Bodia, pentru a-l colinda. “La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. Gazda a luat un cuţit şi l-a înţepat pe zălăuan în partea superioară a piciorului drept. În acel moment, victima a spus că pleacă spre casă şi a ieşit din locuinţă. Cuţitul se pare că a străpuns artera femurală, victima a căzut în faţa casei şi a pierdut o mare cantitate de sânge, bărbatul neputând fi salvat de echipajul ambulanţei ajuns la faţa locului”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Agresorul este cercetat pentru infracţiunea de omor calificat şi riscă să ajungă pentru mulţi ani la închisoare.

Lovită cu cuţitul în piept, de soţ

Consumul de băuturi alcoolice “a luat minţile” unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Bădăcin, care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, şi-a înjunghiat soţia cu un cuţit în piept.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Rodica Vaida Pece, a declarat că bărbatul şi-a ameninţat întâi băiatul cu un cuţit, iar femeia a căzut la mijloc. “În data de 17 ianuarie, O. A., din Bădăcin, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a certat cu membrii familiei sale, apoi a luat un cuţit şi l-a ameninţat pe fiul său care s-a refugiat într-o cameră. Partea vătămată, O.R., a intervenit pentru apărarea fiului ei, motiv pentru care inculpatul a aplicat soţiei sale o lovitură de cuţit în zona pieptului, deasupra inimii”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Cazul a fost sesizat prin numărul unic de urgenţă 112 de către unul din membrii familiei. “Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că, în seara zilei de joi, Avram O., de 52 de ani, din Bădăcin, pe fondul consumului de alcool şi în urma unor discuţii contradictorii, i-a aplicat o lovitură cu un cuţit, în regiunea superioară stângă a toracelui, soţei sale”, a declarat Tincuţa Dumuţa.
Potrivit acesteia, soţia bărbatului, în vârstă de 47 de ani, a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru acordare de îngrijiri medicale. Medicii au reuşit să stabilizeze femeia, aceasta fiind internată în secţia Chirurgie a spitalului.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea ani grei în spatele gratiilor. Pedeapsa pentru fapta săvârşită este închisoarea între 7 ani şi şase luni şi 12 ani şi şase luni.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 28 ianuarie 2013 at 15:27 - Reply

    despre cine este vorba ?

Lasa un Raspuns »