Sate sălăjene, rămase fără strop de apă

Mihaela Oprea 17 august 2012 0
Sate sălăjene, rămase fără strop de apă

Localnicii din trei sate sălăjene au rămas fără apă, după ce seceta din această vară a dus la secarea fântânilor şi apelor în unele zone din judeţ. În acest sens, administraţiile locale au solicitat, în ultimele săptămâni, sprijin din partea pompierilor pentru transporturi de apă cu care să fie adăpate animalele.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, ne-a declarat că zeci de mii de litri de apă au fost transportaţi în comunele afectate de secetă. “La finele lunii iulie am fost solicitaţi pentru un transport de 9.000 de litri de apă menajeră pentru animale, în localitatea Saşa, din comuna Ileanda, iar în această lună am mai dus aceeaşi cantitate la Moigrad, în comuna Mirşid. De asemenea, pompierii au transportat câte 18.000 de litri de apă în Drighiu, comuna Halmăşd, şi la Mănăstirea Strâmba. Până acum am efectuat şase transporturi cu autospecialele de intervenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit primarului comunei Halmăşd, Gavril Puşcaş, intervenţia pompierilor a fost necesară după ce seceta a dus la secarea unui pârâu, dar şi a tuturor fântânilor din localitatea Drighiu. “În Drighiu nu mai avem nicio sursă de apă. Valea care trecea prin sat a secat, iar fântânile au secat şi ele. Pentru băut lumea aduce apă cu bidoanele din localităţile învecinate, iar pentru animale ne-au ajutat pompierii”, a precizat primarul.
Pe de altă parte, lipsa apei a afectat, în judeţ, în principal culturile de porumb şi cele de legume, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Sălaj, Ioan Bujiţă, acesta estimând o scădere a producţiei totale, la nivel de judeţ, de circa 20 la sută, comparativ cu anul trecut. “La porumb este afectată de secetă, în proporţie de circa 30 la sută, o suprafaţă de 500 de hectare. Sunt probleme şi pe alte 300 de hectare de cartofi şi 50 de hectare de floarea soarelui. Alături de porumb, probleme sunt şi la culturile de legume. Aici există 1.480 de hectare, în ferme specializate şi în gospodăriile populaţiei, care suferă deoarece seceta a secat fântânile şi nu mai este sursa de apă pentru udare. Dacă ar ploua în perioda următoare, s-ar mai putea recupera ceva. Eu estimez o scădere a producţiei, comparativ cu anul trecut, cu cel mult 20 de procente”, a precizat Ioan Bujiţă.
Acesta a adăugat faptul că, pe de altă parte, s-au înregistrat producţii bune la alte culturi de cereale, precum grâu, orz şi ovăz, datorită condiţiilor meteo favorabile din această primăvară. “La grâu am avut cultivate 5.025 hectare, iar producţia medie a fost de 3.000 de kilograme la hectar, la ovăz, 2.600 de hectare, cu o producţie media bună, de 2.500 de kilograme la hectar, iar la orz, avem 309 hectare, cu o medie de 2.800 kilograme la hectar”, a menţionat sursa citată.
Din păcate, prognozele meteorologilor nu sunt tocmai favorabile. Nici în următoarele zile nu s-au anunţat precipitaţii, astfel încât oamenii din localităţile afectate de secetă vor trebui să îşi calculeze fiecare picătură de apă consumată.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »