Şase intervenţii zilnic pentru paramedicii SMURD

Mihaela Oprea 14 decembrie 2012 0
Şase intervenţii zilnic pentru paramedicii SMURD

Peste 2.100 de apeluri la diferite situaţii de urgenţă au pus în alertă, în lunile scurse din acest an, paramedicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din judeţul Sălaj. Indiferent că a fost vorba de accidente rutiere, accidente de muncă ori casnice sau diferite cazuri de urgenţe medicale, echipajele au fost prezente la datorie şi au intervenit operativ pentru salvarea victimelor.

În data de 16 decembrie se împlineşte un an de când SMURD a fost înfiinţat în judeţul nostru, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi. “Începând de acum trei ani, şi până astăzi, au fost pregătiţi 116 paramedici în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare pe ambulanţele SMURD. Acest lucru s-a întâmplat la data de 16 decembrie, anul trecut, când serviciul a fost operaţionalizat, unitatea primind patru ambulanţe de tip B2 la subunităţile Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda. Trei dintre autospecialele aflate în dotarea ISU au fost primite prin Programul operaţional regional-domeniul major 3.3 – îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, iar o ambulanţă, de la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Lucian Jacodi.
Potrivit sursei citate, în acest an au fost înregistrate la nivelul judeţului 2.103 intervenţii, dintre care 1.178 la subunitatea din Zalău, 418 la Şimleu Silvaniei, 269 la Nuşfalău şi 238 la Ileanda, totalizând o medie zilnică de şase intervenţii.
Gama intervenţiilor la care au participat echipajele SMURD include urgenţele care pun viaţa unei persoane sau mai multora în pericol imediat, printre care accidente rutiere, accidente de muncă sau casnice, căderi de la înălţime, stări de inconştienţă, ce includ şi stopurile cardiorespiratorii, şi accidente cu victime multiple. “A fi paramedic SMURD înseamnă a face parte dintr-o mare familie, a fi o echipă şi a da sens cuvântului împreună, a colabora cu personalul medical punând preţ pe pregătire şi dăruire. Înseamnă a fi permanent în alertă zi sau noapte, iarnă-vară, 24 ore din 24 pentru că lupta pentru viaţă nu cunoaşte pauză”, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Potrivit acestuia, cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD au fost: traumatismele şi politraumatisme prin cădere, plăgi, fracturi, contuzii, afecţiuni cardiace, accidente rutiere, persoane căzute şi diferite urgenţe medicale atât la adulţi cât şi la copii; intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon; bolnavi cu probleme psihice. De asemenea, solicitările echipajelor au cuprins şi acordarea primului ajutor persoanelor cu afecţiuni specifice sezonului rece cum ar fi traumatisme, fracturi, entorse, contuzii şi plăgi. “Având în vedere temperaturile foarte scăzute care au afectat la începutul anului şi judeţul nostru, paramedicii au asistat mai mulţi oameni ai străzii care erau în pericol de hipotermie şi care au fost transportaţi la spital sau la adăpostul de noapte”, a afirmat Jacodi.
În multe dintre cazuri, echipajele SMURD au colaborat cu Serviciul de Ambulanţă, cu echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor, cât şi al celor salvaţi.
Echipajele SMURD s-au implicat şi în activităţi educaţionale, stimulând interesul elevilor pentru a se implica activ în cunoaşterea şi posibilităţile intervenţiei în acordarea primului ajutor de bază.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »