Sălăjenii dârdâie de frig până sâmbătă

Mihaela Oprea 12 decembrie 2012 0
Sălăjenii dârdâie de frig până sâmbătă

Sălajul este sub avertizare de ger şi intensificări ale vântului începând de miercuri, ora 13, şi până sâmbătă, 15 decembrie, ora 10. Potrivit unei informări emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie, avertizarea vizează întreaga ţară, prognozele indicând temperaturi de până la minus 26 de grade Celsius.
În după-amiaza zilei de miercuri şi în cursul nopţii de miercuri spre joi, vântul va continua să prezinte intensificări în nord-estul, centrul ţării şi la munte, dar mai ales în regiunile sudice, spulberând sau viscolind zăpada. Vremea se va raci treptat începând de joi, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineata în cea mai mare parte a ţării.
Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în cursul nopţii de joi spre vineri, cu precădere în nord-estul, centrul şi sudul ţării, unde minimele vor coborî frecvent sub -15 grade Celsius, până în jurul valorii de -26 de grade Celsius în estul Transilvaniei. Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor situa, în general, între -10 şi 0 grade Celsius.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »