Sălăjenii care nu respectă normele privind apărarea împotriva incendiilor vor risca amenzi de până la 12.000 de lei

Persoanele care nu iau măsuri pentru prevenirea, stingerea sau limitarea pagubelor provocate de incendii vor risca amenzi mai mari decât cele prevăzute în legislația momentului, potrivit unui proiect legislativ ce se află în dezbaterea senatorilor. Amenzile prevăzute în inițiativa legislativă se vor aplica atât persoanelor fizice, cât și firmelor.

Măsurile amintite se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 45 din Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, document ce a fost pus de puțină vreme în dezbatere la Senat. Inițiativa legislativă are nevoie, pentru a se putea aplica, de acordul Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, propunerea legislativă prevede majorarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea legislației privind apărarea împotriva incendiilor. Mai exact, atât persoanele fizice, cât și firmele care nu acționează pentru a preveni, limita sau stinge incendiile vor putea primi, potrivit proiectului, amenzi ce pot ajunge până la 12.000 de lei.

Propunerea legislativă prevede majorarea a patru categorii de amenzi ce se pot aplica celor ce nu respectă regulile privind apărarea împotriva incendiilor. Astfel, potrivit inițiativei, cu amendă cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei (în prezent, 500 – 1.000 de lei) vor putea fi sancționate persoanele care nu consemnează în actele de închiriere a unui spațiu răspunderile „ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor” sau persoanele care dețin părți dintr-un imobil și care nu cooperează „în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor”.

După cum stabilește propiectul legislativ, amenzile între 1.501 și 3.000 de lei (în acest moment sunt cuprinse între 1.001 și 2.500 de lei) se vor aplica, printre altele, persoanelor care observă un incendiu, dar nu îl anunță sau nu iau nicio măsură pentru limitarea sau stingerea acestuia. Cei ce nu vor interveni imediat pentru limitarea și stingerea incendiilor de vegetație (păduri, culturi agricole, miriști, pășuni etc.) vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 3.001 lei și 7.000 de lei. În prezent, persoanele care nu se implică în stingerea unui incendiu de vegetație pot primi o amendă cuprinsă între 2.501 și 5.000 de lei.

Ultima categorie de amenzi ce ar putea fi majorate este cea a amenzilor ce se pot aplica persoanelor care nu permit, atunci când este vorba despre un incendiu, accesul seviciilor de urgență într-un imobil sau o curte și celor care nu permit folosirea apei sau a altor materiale la stingerea incendiilor. Aceste amenzi vor fi cuprinse, conform propunerii legislative, între 7.000 și 12.000 de lei, în prezent, acestea având valori cuprinse între 5.001 și 10.000 de lei. Totodată, aceste amenzi vor putea fi aplicate și persoanelor care construiesc imobile sau beneficiarilor acestora care nu solicită și nu obțin avizele legale.

Leave a Comment