Sălăjean trimis în judecată pentru tentativă de omor

Agresorul care și-a rănit iubita cu mai multe lovituri de cuțit, în luna ianuarie a acestui an, a fost trimis în judecată zilele trecute de procurorii sălăjeni.

Tentativa de omor a avut loc la mijlocul lunii ianuarie, în Zalău. Bărbatul în vârstă de 32 de ani și-a înjunghiat iubita în zona toracică, tânăra de 17 ani suferind mai multe leziuni care i-au pus viața în pericol. Bărbatul i-a aplicat tinerei, după agresiune, mai multe lovituri cu pumnul. Agresorul și-a însoțit victima până la spital, după care a plecat. A fost prins la scurt timp, exact când ieșea dintr-un magazin în care a pătruns prin efracție luând câteva pachete cu țigări. După ce agresorul a fost reținut 24 de ore, judecătorul de drapturi și libertăți a decis că acesta prezintă un pericol social major fapt entru care a fost emis pe numele lui un mandate de arestare preventivă. Minora de 17 ani a ajuns în stare critica la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Zalău unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale datorită cărora a scăpat cu viață.

Leave a Comment