Sătenii din Plopiş, furaţi “la greu” de un consătean

Magazin Salajean 4 aprilie 2011 0

Sătenii din Plopiş, furaţi “la greu” de un consătean

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Plopiş, este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a fost prins, la finele săptămânii trecute, că a dat lovitura la un gospodar din acelaşi sat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei. Suspectul are însă la activ mai multe astfel de infracţiuni comise la gospodăriile localnicilor din Plopiş. Nici măcar pedeapsa la doi ani de închisoare cu suspendare, dată în decembrie anul trecut de magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei, tot pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, nu l-a potolit pe tânăr. Dacă va fi găsit vinovat, de această dată, tânărul riscă să-şi petreacă ani buni în spatele gratiilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că suspectul nu este la prima abatere. Acesta, N.C., a fost identificat în cursul zilei de joi, pe raza comunei Plopiş, de poliţiştii din localitate, împreună cu poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă. Tânărul este presupusul autor al unui furt comis, în noaptea de 10 spre 11 martie a anului în curs, la o anexă gospodărească ce aparţinea unui localnic, de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei. În urma cercetărilor amănunţite, s-a constatat că, în luna iulie 2009, tânărul a sustras dintr-o anexă gospodărească ce aparţinea unui alt localnic bunuri în valoare de 2.000 de lei, iar în noaptea de 27 spre 28 martie 2010, împreună cu alte trei persoane, a mai cauzat un prejudiciu în valoare 2.500 de lei, altei persoane, a afirmat Cristea. Potrivit acesteia, dacă în cazul furtului comis anul acesta, oamenii legii au recuperat în totalitate prejudiciul cauzat şi l-au restituit păgubitului, în celelalte două cazuri, prejudiciul nu a fost recuperat.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a autorului. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă să petreacă ani grei după gratii. Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »