S-a înecat în lacul din grădină

Mihaela Moldovan 3 decembrie 2012 0
S-a înecat în lacul din grădină

 

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Drighiu, a fost scos, luni, dintr-un lac de echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj. Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că situaţia a fost anunţată la numărul unic 112 de un localnic, care a sesizat că în lacul din sat pluteşte un cadavru. „Trupul neînsufleţit plutea în apă, în apropierea malului, aşa că fost tras din apă cu căngile. Anunţul a fost făcut la numărul unic 112 în jurul orei 4 dimineaţa”, a declarat Lucian Jacodi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, a declarat că o echipă de criminalişti a fost trimisă la faţa locului, dar că mai multe în acest caz se vor cunoaşte doar după efectuarea necropsiei. „Potrivit primelor cercetări, nu sunt urme de violenţă pe trup şi nu sunt suspiciuni de omor, dar mai multe de vor şti după ce vom avea rezultatul necropsiei, programată pentru marţi”, a declarat Tincuţa Dumuţa.

Primarul comunei Halmăşd (din care face parte localitatea Drighiu, n.r.), Gavril Puşcaş, a declarat că bărbatul nu era căsătorit şi că locuia singur, într-o gospodărie aflată în imediata vecinătate a lacului unde acesta a fost găsit. „Este vorba de un localnic care nu era căsătorit şi care locuia singur. Nu avea loc de muncă şi uneori mai bea la barul din sat. Nu ar fi exclus ca, beat fiind, să fi căzut în apă, mai ales că lacul se află chiar în apropierea casei şi a grădinii lui. Ştim că decedatul are un frate care locuieşte şi lucrează în Şimleu Silvaniei, vom lua legătura cu acesta pentru a vedea dacă poate suporta cheltuielile privind înmormantarea bărbatului”, a declarat primarul Gavril Puşcaş.

Trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, în vederea efectuării necropsiei. În acest caz, IPJ Sălaj a demarat o anchetă pentru stabilirea exactă a cauzelor şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului.

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »