Reporter zălăuan, condamnat după ce a fost prins beat la volan

Magistraţii Judecătoriei Zalău s-au pronunţat, zilele trecute, în dosarul reporterului zălăuan A.S., prins la volan în luna martie a acestui an, după ce a consumat băuturi alcoolice.

Potrivit informaţiilor furnizate la acea vreme de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, zălăuanul în vârstă de 27 de ani, „în timp ce conducea autoturismul prin municipiu, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta. Poliţiştii Biroului Rutier aflaţi în supravegherea traficului rutier, l-au testat pe tânăr cu alcooltestul, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”.

Trimis în judecată, inculpatul a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi condamnat la un an şi două luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de doi ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În plus a fost obligat să urmeze un program de reintegrare socială, derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, dar şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” Zalău sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, timp de 70 de zile lucrătoare. În cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, A.S. săvârşeşte o nouă infracţiune sau nu respectă cu rea-credinţă măsurile dispuse de instanţă, tânărul riscă să ajungă în spatele gratiilor. Judecătorii zălăuani au mai dispus ca bărbatul să achite cheltuieli judiciare către stat în valoare de 550 de lei.
Inculpatul a atacat sentinţa la Curtea de Apel Cluj.

10 Thoughts to “Reporter zălăuan, condamnat după ce a fost prins beat la volan”

  1. Anonim

    care reporter? Arthur Szekely e un ztvist incorigibil, nu cred ca se poate numi reporter

  2. Anonim

    De ce-i dati doar initialele gunoiului si celorlalalti despre care scrieti le dati numele?De ce nu procedati la fel cum face el sa vada pe propria piele cum este sa apari in ziar.Rusine.

  3. Mihaela

    Sunteti prea blanzi cu acest Szekeli.
    Un personaj fără niciun pic de har, care faxe nu doar greseli gramaticale oribile si greseli foarte mari in deontologia profesionala. Foarte viteaz atunci cand publica,ca un nesimtit, numele victimelor sau al persoanelor care au avut de suferit intr o anumita conjunctura, date despre viata lor, adrese, si alte lucruri care nu au ce sa caute intr in ziar. Încurajat de n sef la fel de incompetent si lipsit de bun simt, a ajuns sa si bata joc de oameni pe care nu I cuoaste,jignind, mintind, murdărind. Am încercat sa ii atrag atentia însă am fost blocata pe loc in a putea comenta. La feli sotul meu. Acesti oameni lași nu accepta nicio critica sau opinie, ori dept la rplica al cititorului. Asa face acest fotograf de duzina, nobila meserie de jurnalist. Dar uite ca Universul nu doarme. Aceasta este lectie primita, vor mai urma si altele daca nu va invata nimic din ea!

  4. Anonim

    Va să zică, Arture, eu m-am temut de Viorel !

  5. Anonim

    sa dea Dumnezeu mai multi ani cu executare acestui asa zis ziarist!

  6. Cristina Felice

    Nu poti sa ai o opinie pt ca te blocheaza pe loc mizeria asta de fituica, cica ziar. Este fara cuvinte ce prostii scrie si cum le scrie fara cratima fara sens, plus minciuni si porcarii. daca ai fie si o opinie pertinenta si corecta dar care nu e in spiritul lor esti blocat cu IP ul de calculator imediat. Zero profesionalism si respect pt cititor.

  7. Anonim

    Scrieti tot numele,prenumele cum stia el sa scrie si unde aveau loc de munca,ce activitati fac dupa serviciu,la asa zis ,,jurnalist”care nu stie sa scrie denumirea unei firme.dumnezeu nu doarme.

  8. Toader Maria

    Foarte trist ca presa salajeana este asociata de multe oro cu astfel de nume. Mai e un exemplar, Farkas, care se lauda de unul singur pe unde apuca cu ” capodoperele” lui jurnalistice. Nu vreau sa va laid însă sunteti singurii pe care ii citesc pentru ca sunteti tot singurii care pastrati calitatea jurnalismului, impreuna cu blogul Salajul Pur pe care de asemenea il apreciez. In rest, fără voi,presa in Salaj nu exista.

    1. Popa septimiu

      La ce ziar e acest Artur Sekely?

  9. Alfaman

    Nu-i ala de la ztv Arnold Schlachter?

Leave a Comment