Renumitul Gerard O’Donovan vine la Zalău

magazinsalajean 4 februarie 2013 0
Renumitul Gerard O’Donovan vine la Zalău

Întâlnirea cu Gerard O’Donovan la Zalău, în data de 6 februarie 2013, este un eveniment unic care ne onorează şi ne oferă tuturor prilejul să-l cunoaştem chiar în oraşul nostru pe unul dintre cei mai renumiţi speakeri motivaţionali şi inspiraţionali din lume.
Gerard O’Donovan, director general la Noble Manhattan, cea mai importantă firmă din coaching din UE, spune că românii sunt printre europenii cei mai dispuşi să-şi schimbe vieţile.
Niciun politician român nu i-a cerut sprijinul până acum. În schimb, firma lui Gerard O’Donovan a lucrat cu multe corporaţii internaţionale prezente în România.

Cine antrenează managerii din România

Cum ajung oamenii la concluzia că au nevoie de coaching?
Cu toţii suntem într-un fel „programaţi” de societate să credem anumite lucruri, aşa cum toţi copiii cred în Moş Crăciun pentru că toată lumea le spune că există. Aşa am ajuns să delegăm tot felul de responsabilităţi: dăm bani unui doctor când suntem bolnavi, cu mesajul „Repară-mă!” şi nu ne mai simţim responsabili pentru asta. Coachingul e o modalitate de a recâştiga acest control, iar cei care doresc acest lucru sunt dispuşi „să lucreze” împreună cu un antrenor, care să-i ajute să găsească răspunsuri chiar în interiorul lor şi să înţeleagă mai bine realitatea pe care o trăiesc. Până la urmă, fiecare este responsabil pentru sine şi pentru viaţa lui, pentru deciziile pe care le ia.

Care ar fi subiectele pentru care vi se cere ajutorul aici?
Există o sumă de chestiuni, precum: eficienţa echipelor, ori încrederea în sine – cerinţă venită din partea oamenilor care ocupă funcţii la vârf. Nu v-ar veni să credeţi cât de mulţi lideri au această temere că lumea ar putea descoperi că ei nu-şi pot îndeplini misiunea şi vorbesc despre persoane competente, care muncesc mult. Alte obiective: îmbunătăţirea abilităţii de a delega, disponibilitatea pentru încredere în subordonaţi. Mulţi manageri se plâng că echipele lor nu realizează proiectele exact aşa cum şi-ar dori ei, ceea ce îi determină să se încarce cu sarcini pe care n-ar trebui să le facă. Vestea bună este că, după ce primesc coaching, se schimbă: sunt mai relaxaţi, mai flexibili.

Managerii români se plâng mai mult decât alţii?
Nu. De fapt, cei pe care i-am întâlnit până acum sunt oameni foarte muncitori, iar asta le-a afectat viaţa de familie. De asta, unii dintre ei simt şi nevoia să apeleze la coaching. Iar odată ce starea lor se ameliorează, acest lucru are un efect pe orizontală şi în companiile lor. Seamănă cu cercurile pe care le desenează pe apă o pietricică aruncată într-un lac. Noi îi ajutăm să identifice soluţii şi apoi le cerem să le aplice câte puţin în compania lor, ca un experiment de laborator. Odată ce văd efectele – capătă curaj şi continuă. Efectul este că şi echipa lor se schimbă, dar şi modul în care este privit acel manager. Una peste alta, ne putem aştepta ca întreaga societate să se schimbe, dar asta ia timp.

Cu ce companii aţi lucrat în România?
Coca-Cola, Pepsi Cola, Siemens, Airbus, Microsoft, Allianz, BCR, Orange – iar acestea sunt cele pe care mi le amintesc şi care mi-au dat acordul să le citez numele.

Câţi coach-eri profesionişti există în România?
Din câte ştim noi, câteva sute, dar probabil că ei pot fi mult mai mulţi. Vorbim de minimum 15.000 de oameni, dar cifra ar putea fi şi de trei ori mai mare în câţiva ani.

Ce schimbări de atitudine aţi observat în ultimii ani?
Oamenii şi-au deschis perspectivele, iar acum mulţi înţeleg că pot face mai mult, că pot primi mai mult, că pot fi mai mult. Un lucru pe care l-am constatat aici în mod constant este însă că românii, mai mult decât oricare alţii, au o disponibilitate şi o dorinţă de schimbare uriaşe. Iar educaţia oamenilor pe care i-am întâlnit m-a uimit. Oamenii pe care i-am întâlnit, manageri de la nivelul mediu până la cel superior al companiilor româneşti, sunt citiţi, ştiu mai multe limbi şi au o minte foarte deschisă.

Aţi lucrat şi cu politicieni din România?
Încă nu. Nici nu am cunoscut până acum vreun politician de aici. Dar în trecutul companiei mele există coaching pentru politicieni din mai multe ţări: Marea Britanie, Irlanda, Polonia.

Şi cum s-au descurcat în alegeri?
Ca oameni, s-au descurcat foarte bine. Ceea ce nu înseamnă neapărat rezultate la fel de bune în termeni electorali.

Tocmai pentru că sunteţi un vizitator constant al României: din ceea ce vedeţi la televizor, politicienii din România ar avea nevoie de coaching?
Politica e o lume aparte şi cred că uneori e dificil pentru un actor al acestei scene să acţioneze după cum îi dictează inima şi conştiinţa. Politicienii europeni admit greu, în general, că au avut un coach. În schimb, daţi-mi voie să vă aduc drept contra-argument poziţia liderilor de peste Ocean. Barack Obama a avut un coach, la fel şi Bill Clinton. Iar astea sunt lucruri pe care cei doi lideri le-au recunoscut public, şi au fost documentate, pentru că cei doi sunt foarte deschişi faţă de această chestiune.

Carte de vizită
Fost militar în Marina Regală a Marii Britanii
Fost consultant financiar
Fondator şi director general al Noble Manhatan Coaching Ltd
Actual preşedinte al International Institute of Coaching, unul dintre cele două organisme care îi acreditează pe coacherii profesionişti

Ce este coachingul
Originar din Statele Unite, coachingul are deja o istorie de peste zece ani şi este tot mai răspândit şi în Europa. „În urmă cu câţiva ani, când eram întrebat ce anume fac şi le spuneam oamenilor că pregătesc alte persoane pentru profesia de «coach», cei cu care vorbeam se gândeau instantaneu la antrenorii de fotbal”, spune Gerard O’Donovan, preşedintele Institutului Internaţional de Coaching. „Acum, chiar dacă nu înţeleg din prima despre ce este vorba, măcar au mai auzit câte ceva”, spune el. Deşi este confundat uneori cu terapia, ori consultanţa, coachingul prezintă diferenţa majoră că se concentrează pe planificarea viitorului, şi nu pe trecut.
„Persoana cu care lucrăm e cea care stabileşte obiectivele. Noi punem întrebări, pornind de la «ce e important acum pentru tine», «care sunt rezultatele pe care doreşti să le atingi?»”, explică O’Donovan. În România activează în prezent 400 de „antrenori”, iar costul unei ore de coaching porneşte de la 40-50 de euro.

(P)

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »