Razie la scutere şi motociclete!

Magazin Salajean 18 aprilie 2011 0

Razie la scutere şi motociclete!

Peste 30 de motociclişti au fost opriţi în trafic şi verificaţi, la finele săptămânii trecute, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii Serviciului Rutier Sălaj, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, acţiunea a avut ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, vizând cu predilecţie motocicletele şi mopedele. Cu această ocazie, au fost controlate 232 de autovehicule, din care 33 de motociclişti, fiind aplicate 110 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 14.700 de lei. Totodată, au fost reţinute şi cinci permise de conducere, dintre care două pentru defecţiuni tehnice şi trei pentru alte abateri, a declarat Cristea.

În cursul anului trecut, pe raza judeţului Sălaj, au fost înregistrate 36 de accidente de circulaţie provocate de conducători de mopede, soldate cu doi morţi, 25 de răniţi grav şi 14 răniţi uşor. Şi în cursul acestui an s-a produs un accident de circulaţie în care a fost implicat un mopedist, soldat cu rănirea gravă a acestuia. Principalele cauze ale accidentelor au fost: conducere imprudentă, conducerea mopedului sub influenţa băuturilor alcoolice, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe contrasens.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »