Rapire in Meseseni

Magazin Salajean 20 noiembrie 2006 0

Un tanar din Mesesenii de Jos, parasit de concubina care s-a refugiat in casa parintilor, a profitat de faptul ca acestia nu erau acasa si a rapit-o, dupa care a ascuns-o in casa unor prieteni din Recea Mica.

Politistii din Mesesenii de Jos au fost sesizati despre acest lucru joi, la ora 14, de catre R. Paulina, mama fetei, care le-a reclamat agentilor faptul ca, in acea dimineata, fiica si nepotul ei au fost luati cu forta de acasa si dusi intr-un loc necunoscut. Femeia le-a mai spus politistilor ca cel care le-a rapit se numeste L. Nelu-Florin, de 24 de ani, din aceeasi localitate, tanar cu care fiica sa traia in concubinaj.

Cautarile pentru gasirea tinerei si a fiului acesteia au inceput imediat, cu o echipa formata din politistii comunali, mascatii de la Directia pentru Interventie Rapida si jandarmi salajeni. Persoanele rapite au fost gasite in scurt timp in Recea Mica, comuna Varsolt, la o familie prietena cu rapitorul.

In urma cercetarilor, politistii au descoperit ca R. Daniela a locuit, pana in data de 6 noiembrie, cu L. Nelu, pe care l-a parasit, insa, in urma unor certuri, plecand inapoi la parintii ei.

Rapitorul stia ca parintii fetei nu sunt acasa in 16 noiembrie si a plecat la domiciliul acestora de unde a luat-o pe tanara cu forta. Politistii mai zic ca tanarul era si sub influenta bauturilor alcoolice, cand a comis fapta. El este cercetat in stare de libertate, pentru comiterea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »