Rămășițele uraganului Lorenzo vor lovi și țara noastră. Se anunță scăderi dramatice de temperatură și furtuni în Sălaj

O furtună de categoria a 5-a în nordul îndepărtat şi estul Oceanului Atlantic nu a fost văzută niciodată până acum. Uraganul a atins deja Insulele Azore, din vestul Portugaliei, dar şi părţi de pe continent, din Marea Britanie şi Germania.
Uraganul Lorenzo a fost înregistrat în estul Atlanticului cu viteze de peste 250 km/oră, nemaiîntâlnite în această zonă. După insulele Azore, traseul furtunii urmează nord-vestul continentului, iar Marea Britanie, Franţa şi Germania au început deja să resimtă forţa devastatoare. De joi, inclusiv România va resimţi efectele, temperatura diurnă urmând să scadă cu mai bine de 10 grade Celsius în mai puţin de 24 de ore. Spre exemplu, în Sălaj, joi, se va înregistra o maximă de 16 grade, după ce miercuri vom avea parte de o maximă de 26 de grade Celsius.
Pe de altă parte, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, joi, când rămăşiţele lui Lorenzo vor ajunge în România, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, și pe spații mici foarte probabil vijelii, în prima parte a intervalului în nord-vestul țării, inclusiv în Sălaj, precum și la munte, iar seara și noaptea și în restul teritoriului.

Leave a Comment