Proiectil descoperit pe Meses

Magazin Salajean 12 iulie 2010 0

Proiectil descoperit pe MesesUn proiectil de artilerie de calibru 152 mm, ramas neexlodat din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost descoperit, joia trecuta, de catre un barbat care culegea ciuperci in Padurea Meses. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum, in urma apelului pe care barbatul l-a facut la 112, pompierii zalauani s-au deplasat la fata locului, au ridicat proiectilul si l-au depozitat in conditii de siguranta.

Recomandam cetatenilor ca la gasirea unor elemente de munitie neexplodate sa anunte cel mai apropiat organ de politie sau Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj la nr. de telefon 112, fara a le atinge si a schimba pozitia acestora, au precizat oficialii ISU.

Peste 800 de soferi amendati intr-o saptamana

In saptamana 2-8 iulie, politistii de la Rutiera au constatat patru fapte de natura penala si peste 1.000 de fapte contraventionale, sanctionate cu amenzi in valoare de aproape 100.000 de lei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Politie al Judetului Salaj. Printre cei sanctionati se numara atat pietoni care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, cat si conducatori auto, carutasi cu atelaje neechipate corespunzator, biciclisti si mopedisti.

Din cei 854 de soferi amendati, 35 au ramas si fara permisul de conducere, in principal pentru ca nu au efectuat regulamentar manevra de depasire. Sursa citata mai arata ca in perioada mentionata au fost retinute 11 certificate de inmatriculare, pentru conducerea autovehiculelor cu defectiuni tehnice, inspectie tehnica periodica expirata sau lipsa politei RCA.

Cele cinci accidente grave de circulatie produse in saptamana analizata pe drumurile judetului s-au soldat cu un mort si cinci raniti grav. Alte patru persoane au fost ranite usor in urma a doua accidente usoare.

Politistii salajeni iau la purecat drumurile

Pietoni, taximetristi, carutasi, biciclisti, tiristi – cu totii se vor afla, in aceasta saptamana, in vizorul lucratorilor de politie rutiera din judetul Salaj, care deruleaza o ampla campanie de prevenire a evenimentelor rutiere. Actiunile se vor derula dupa un program prestabilit. Astfel, astazi vor fi verificati taximetristii si cei care detin autovehicule inmatriculate in alte state, maine, pietonii, iar miercuri, persoanele care transporta marfa cu autovehiculele a caror masa depaseste 3,5 tone, precum si vitezomanii.

Joi este, din nou, randul pietonilor, vineri, politistii vor sta cu ochii pe biciclisti si carutasi, iar in weekend, pe motociclisti. Tot in weekend vor fi derulate si controale pentru depistarea si sanctionarea soferilor care conduc sub influenta bauturilor alcoolice si a persoanelor care nu poarta centura de siguranta.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »