Prins la pescuit în perioada de prohibiţie

Un bărbat de 29 de ani, domiciliat în localitatea Crasna, a fost depistat de către jandarmii sălăjeni, în timp ce pescuia pe Valea Crasnei, în apropierea Barajului Vârşolţ. Evenimentul a avut loc la finalulul săptămânii trecute, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, pentru ”pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”. Potrivit reprezentanţilor InspectoratuluiJudeţean de Jandarmi (IJJ) Sălaj măsura de prohibiţie pentru pescuit, în anul 2019, s-a stabilit pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 9 iunie inclusiv.

Leave a Comment