Prima amenda pentru munca la negru data salariatului

Magazin Salajean 11 noiembrie 2011 0

Prima amenda pentru munca la negru data salariatului

O salajeanca depistata intr-un restaurant de catre inspectorii de munca, lucrand fara forme legale de angajare, a fost sanctionata luna trecuta cu amenda in valoare de 500 de lei. Acesta este primul caz din judetul Salaj in care o persoana fizica este amendata pentru prestarea muncii la negru.

Din informatiile furnizate de inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Salaj, Daniela Biris, persoana respectiva a fost prinsa muncind in unitatea de alimentatie publica, in timpul programului de lucru. Aceasta a refuzat sa recunoasca faptul ca lucreaza in acel loc, cu toate ca a fost prinsa in flagrant de catre inspectorii de munca. Mai mult, a incercat sa fuga, astfel incat inspectorii au solicitat jandarmilor sa intervina. In cele din urma, persoana a recunoscut ca lucra fara forme legale. Prin urmare, a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 500 de lei, ne-a declarat Daniela Biris. Potrivit sursei citate, aceasta este prima sanctiune aplicata unei persoane fizice, de la intrarea in vigoare a noilor prevederi din Codul Muncii, respectiv din luna mai a anului in curs.

Nici angajatorul femeii nu a scapat de sanctiuni pentru primirea la munca a persoanelor fara intocmirea formelor legale de angajare. Inspectorii au gasit in acelasi restaurant alte doua persoane care lucrau la negru. Patronul a fost sanctionat contraventional cu trei amenzi in valoare de 10.000 de lei fiecare.

Controalele desfasurate luna trecuta in judetul Salaj de catre inspectori au vizat aproape 180 de agenti economici. Urmare verificarilor, au fost gasite muncind fara forme legale de angajare nu mai putin de 20 de persoane. Valoarea totala a amenzilor aplicate este de 200.000 de lei.

Conform prevederilor legale in vigoare, administratorul care primeste la munca cel mult patru persoane, fara incheierea unui contract individual de munca, risca amenzi de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoana identificata. De asemenea, angajatorii risca sa fie sanctionati in cazul in care nu respecta obligatia de a tine evidenta muncii sau daca angajeaza fara cerificat medical, amenzile variind de la 1.500 la 3.000 de lei. Aceeasi pedeapsa este prevazuta si in cazul nerespectarii prevederilor privind inregistrarea demisiei salariatului. Nici angajatul nu mai este scutit de sanctiuni, prestarea muncii de catre o persoana fara incheierea unui contract individual de munca pedepsindu-se cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »