Pompierii sălăjeni organizează Ziua Porţilor Deschise

Magazin Salajean 28 februarie 2011 0

Pompierii sălăjeni organizează Ziua Porţilor Deschise

Astăzi se împlinesc 78 de ani de aniversare a Zilei Protecţiei Civile din România, în amintirea momentului istoric când prin înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, a fost aprobat Regulamentul Apărării contra Atacurilor Aeriene. Documentul consfinţeşte existenţa în spaţiul românesc a unui subsistem deosebit de important – Apărarea pasivă, destinat să gestioneze protecţia populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu în timp de conflict armat sau dezastre.

Pentru sărbătorirea acestui eveniment, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj organizează în această zi, la sediul unităţii, Ziua Porţilor Deschise.

Potrivit purtătorului de cuvând al inspectoratului, în cadrul acestei manifestări se va prezenta tehnica de luptă din dotare şi se vor desfăşura exerciţii şi aplicaţii demonstrative. Sunt aşteptaţi toţi cetăţenii care doresc să cunoască activitatea cadrelor unităţii.

Protecţia Civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei, Ministerului Apărări Naţionale, iar de la 1 ianuarie 2001 a revenit în structura Ministerului de Interne. Urmând profundele transformări realizate în domeniul protejării populaţiei şi a bunurilor, la 24 noiembrie 2004, racordată la structurile europene, se promulgă Legea nr. 481 privind protecţia civilă, iar la 15 decembrie 2004 se realizează integrarea acestei arme în noua structură înfiinţată prin unirea pompierilor militari cu protecţia civilă, sub numele de Situaţii de urgenţă. Astăzi Protecţia Civilă îşi demonstrează din ce în ce mai pregnant poziţia de mesager al omeniei, priceperii şi tenacităţii româneşti, afirmându-şi constant dimensiunea internaţională a activităţii sale sub deviza Cu viaţa mea apăr viaţa.

Ziua Protecţiei Civile găseşte arma protecţia civilă în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, care împreună cu pompierii militari formează structura profesionistă pe linia situaţiilor de urgenţă şi în cooperare cu celelalte structuri de poliţie, jandarmerie, poliţia de frontieră. Această structură acţionează cu eficienţă, profesionalism şi rapiditate pentru îndeplinirea misi-unilor specifice stabilite în competenţă, având ca obiectiv prioritar interesele cetăţeanului.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »