Pompierii sălăjeni, la şedinţele de instruire

Magazin Salajean 16 februarie 2011 0

Pompierii sălăjeni, la şedinţele de instruire

Cinci localităţi din judeţul Sălaj au fost desemnate de pompierii militari pentru convocarea anuală de pregătire a preşedinţilor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi a şefilor Centrelor Operative cu Activitate Nepermanentă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, lt. Lucian Jacodi, a declarat că şedinţele s-au petrecut în cursul săptămânii trecute. În perioada 7-14 februarie, Inspecţia de Prevenire din cadrul inspectoratului a organizat şi desfăşurat în localităţile Cehu Silvaniei, Valcău de Jos, Letca, Măierişte şi Zimbor convocarea anuală de pregătire a preşedinţilor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi a şefilor Centrelor Operative cu Activitate Nepermanentă. Participanţii la pregătire au dovedit interes faţă de problematica prezentată şi au supus analizei problemele cu care se confruntă privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local, a menţionat Jacodi, adăugând că astfel de şedinţe vor mai avea loc în perioada următoare.

Tencuiala blocurilor, pericol pentru trecători

Pompierii şimleuani au fost solicitaţi, în cursul zilei de ieri, pentru îndepărtarea unei bucăţi din tencuiala unui imobil din localitate, care prezenta un pericol pentru trecători. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj, lt. Lucian Jacodi, a declarat că intervenţia a decurs fără probleme. Secţia de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină, luni după-amiază, la ora 17.40, pentru îndepărtarea unor materiale (tencuială) de pe un bloc de locuinţe, situat pe strada Gheorghe Lazăr din oraş. Pompierii militari ajunşi la faţa locului au îndepărtat o parte de tencuială desprinsă, de la etajul patru al faţadei blocului, care punea în pericol viaţa trecătorilor, a declarat purtătorul de cuvânt. Numai săptămâna trecută, pompierii militari au fost nevoiţi să îndepărteze tencuiala desprinsă de pe două blocuri din municipiu, existând pericolul ca acestea să cadă pe cetăţeni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »