Comerţul ilicit, sancționat de polițiști

Premergător Sărbătorilor Pascale, în perioada 18-19 aprilie, pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit polițiștii sălăjeni au desfășurat cinci acțiuni, dintre care două împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în acest context, au fost constatate cinci infracțiuni, fiind înregistrate cinci dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale, două dintre acestea pentru fapte de natură economică, valoarea totalăa sancțiunilor fiind de 48.120 de lei. De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au confiscat produse agroalimentare în valoare de 900 lei. Acțiunile vor continua pe întreaga durată a perioadei sărbătorilor de Florii și de Paște.

One Thought to “Comerţul ilicit, sancționat de polițiști”

  1. Dorel de Salaj

    Cand veniti in Jibou, pe strada Stadionului, sa vedeti cum trebuie sa se urce cu liftul pe noul trotuar? Sunt mult pensionari acolo, ce-or face? Desteptii de la primarie a betonat strada, de-o sa curga toata apa de ploaie in pivnita la blocuri.

Leave a Comment