Poliţiştii rutieri, “la vânătoare” de şoferi beţi sau drogaţi

Mihaela Oprea 9 decembrie 2012 1
Poliţiştii rutieri, “la vânătoare” de şoferi beţi sau drogaţi

Din cauza numărului tot mai ridicat de conducători auto prinşi în trafic sub influenţa lui Bachus, poliţiştii rutieri demarează în această săptămână o acţiune preventivă pe linia consumului de alcool la volan. De asemenea, oamenii legii vor verifica şi dacă şoferii au consumat droguri.
Potrivit unei informaţii de presă remise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 10-16 decembrie, poliţiştii din structurile de poliţie rutieră şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului vor organiza acţiuni preventive, în scopul identificării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Echipajele vor fi dispersate pe toate drumurile din judeţ.
Potrivit sursei menţionate anterior, numai la finele săptămânii trecute, poliţiştii au întocmit trei dosare de cercetare penală pe numele unor sălăjeni care au fost prinşi conducând autovehiculele, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, în data de 7 decembrie, la ora 20.10, poliţiştii rutieri şimleuani, aflându-se în serviciul de patrulare si control trafic rutier pe raza comunei Vîrşolţ, l-au depistat în trafic pe Carol S., de 69 de ani, care a condus un autovehicul, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 0,52 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii rutieri din Zalău au identificat în trafic, pe strada Cloşca din municipiu, un autotursim condus de B. Zsolt, din Jibou, care ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolic, prezentând 0,75 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Sâmbătă după-amiază, la ora 19.45, poliţiştii au identificat în trafic, bulevardul Mihai Viteazul din municipiu, un autoturism la volanul căruia se afla M. Mikloş, de 40 de ani, din Zalău. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a evidenţiat o îmbibaţie alcoolică de 1,21 de miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat.
În toate cele trei cazuri, poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, şoferii riscă pedepse cu închisoarea.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. anonim 11 decembrie 2012 at 14:10 - Reply

    Dupa cum se vede consumul de alcool nu tine cont de zona [sat -oras].

Lasa un Raspuns »