Poliţiştii au aplicat amenzi de 125.000 de lei în doar trei zile

În cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii au intervenit în perioada 29 decembrie 2017-2 ianuarie 2018, la 113 evenimente, dintre care 92 au fost sesizate prin apelul de urgență 112.
În urma activităților, au fost constatate 61 de infracţiuni, din care 12 la regimul circulației rutiere, iar diferența au constituit alte fapte, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 438 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproare 125.000 lei și au confiscat bunuri în valoare de 400 lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, din care patru pentru alcool, cinci pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar șase pentru alte abateri de la normele rutiere.

Leave a Comment