Politist, la un pas de a fi spulberat pe trecerea de pietoni

Magazin Salajean 16 august 2010 0

Politist, la un pas de a fi spulberat pe trecerea de pietoni

Unii soferi sunt incorigibili in trafic, iar neatentia ori ignoranta la volan ii lasa, deseori, fara permisele de conducere. La un astfel de caz am asistat vineri, in Zalau, la locul unui accident de circulatie produs in zona fabricii Rominserv, in care o persoana a fost lovita usor pe trecerea de pietoni. In timpul investigatiilor, unul dintre politisti s-a angajat in traversarea strazii, prin exact acelasi loc in care a fost lovit pietonul in urma cu cateva minute, cand soferul unui autoturism a fost la un pas sa-l ridice pe capota masinii.

Un barbat in varsta de 31 de ani, din localitatea Marghita, judetul Bihor, si-a lasat permisul de conducere in mana politistilor din Zalau, vineri, in jurul amiezii, dupa ce a fost depistat ca nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni tocmai… unui politist. Angajat in traversarea strazii pe trecerea de pietoni din zona fabricii Roinserv, agentul sef al Biroului Rutier Zalau, Tiberiu Dan, a fost la un pas sa fie ridicat pe capota masinii de soferul bihorean. Pentru neacordarea prioritatii la trecerea de pietoni, soferului i-a fost retinut permisul de conducere in vederea suspendarii, a declarat Tiberiu Dan. Soferul ramas acum fara permis a spus ca nu observat ca in zona este trecere de pietoni si ca nu stia ce intentie are politistul.

La aceeasi trecere de pietoni a avut loc, cu cateva minute in urma, un accident de circulatie. Subispectorul Florin Lupu, ofiter la Biroul Rutier Zalau, ne-a declarat ca soferul unui autoturism nu a acordat prioritate unui barbat la trecerea de pietoni si l-a lovit usor. Din cauza neacordarii prioritatii la trecerea de pietoni, S. I., din Zalau, aflat la volanul autoturismului, l-a accidentat usor pe C. I., tot din municipiu, care s-a angajat in traversarea strazii. La locul accidentului a ajuns si un echipaj al Serviciului de Ambulanta, insa pietonul a fost tratat la fata locului, nefiind necesar transportul la Urgenta Spitalului Judetean. Soferul a fost testat cu etilotestul care a indicat faptul ca nu consumase alcool. Pentru fapta sa, conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, iar permisul i-a fost retinut in vederea suspendarii, a declarat Florin Lupu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »