Poliţia a închis „dosarul” elevei din Jibou care a murit după ora de sport

Mihaela Moldovan 3 octombrie 2012 2
Poliţia a închis „dosarul” elevei din Jibou care a murit după ora de sport

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au decis neînceperea urmăririi penale în dosarul privind decesul elevei de la Grupul Şcolar “Octavian Goga” din Jibou, care s-a stins din viaţă în vară, după ce i s-a făcut rău în timp ce susţinea proba de rezistenţă la ora de sport. La trei luni după tragedia din iunie, colegii şi apropiaţii fetei încă sunt marcaţi de cele petrecute.

Neînceperea urmăririi penale – aşa a decis IPJ Sălaj în cazul decesului care a şocat Jiboul, cu trei luni şi jumătate în urmă. Adolescenta Alexandrina Marinela C., în vârstă de abia 16 ani, a decedat în luna iunie, după ce a leşinat în timp ce susţinea proba de rezistenţă fizică la ora de sport. Totul s-a petrecut fulgerător, iar fata s-a stins pe patul de spital în doar câteva ore, fără ca medicii sau părinţii veniţi de urgenţă din Italia, unde erau plecaţi la lucru, să o poată salva.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că decizia de neîncepere a urmăririi penale a fost luată ca urmare a concluziei formulate în acest caz de medicii legişti ai Institutului de Medicină Legală Cluj după efectuarea necropsiei. „În acest caz, s-a stabilit că fata suferea de edem pulmonar. Concluziile medicilor legisşti au fost că adolescenta a suferit un infarct miocardic acut extins pe fondul unei malformaţii coronariene. Ca urmare, s-a înaintat dosarul privind acest caz la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Colegii – marcaţi de tragedie

Cu toate că verdictul de medicii legişti indică drept cauză a decesului o boală cruntă şi nemiloasă, prietenii şi apropiaţii adolescentei sunt uimiţi că maladia nu a fost descoperită la timp. D.T., de 17 ani, prietenă cu Alexandrina, a declarat că o ştia sănătoasă, că „era vioaie şi veselă, nepărănd să sufere de ceva”. „De ce nu s-a descoperit boala? Moartea Alexandrinei încă mă tulbură. A început şcoala, iar dimineaţa şi în pauze mă aştept să o văd pe coridor. Îmi aduc aminte apoi că nu mai e”, a spus D.T. Şi pentru M.R., în vârstă de 16 ani, un alt prieten de-al Alexandrinei, ziua de 19 iunie, când aceasta s-a prăbuşit pe terenul de sport, rămâne una neagră în calendar. „La fiecare oră de sport mă gândesc la ea. Au trecut câteva luni de atunci, dar cred că toţi ne vom aminti de ziua aceea. A fost groaznic. Ea era o fată sănătoasă, era bună la proba de alergat, participa des la competiţii. Nimeni nu s-a aşteptat la aşa ceva. Nici acum nu înţeleg ce s-a întâmplat”, a spus M.R.
Adolescenta de doar 16 ani susţinea proba de rezistenţă la ora de sport, când a acuzat dureri în piept şi stări de rău şi a vrut să se oprească din alergat, dar profesorul de sport Gabriel Bârjac a încuirajat-o să continue. După alte câteva sute de metri, însă, fata s-a prăbuşit la marginea terenului, în stare de inconştienţă. Fata a trecut prin Spitalul Orăşenesc Jibou şi prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău înainte de a ajunge în Cluj, dar nici măcar medicii Clinicii Medicale II de aici nu au putut să o scape din ghearele morţii. “În momentul în care a fost adusă fata de 16 ani la Unitatea de Primire a Urgenţelor, aceasta se afla în stop cardio-respirator, intubată, fiind în stare gravă. A fost dusă la Secţia de Cardiologie, unde a fost examinată. Se suspectează un infart”, a declarat la vremea respectivă directorul de Îngrijiri din cadrul Clinicii Medicale II, Monica Luminiţa Costin. Pentru a o salva, medicii clujeni au continuat investigaţiile medicale PCT şi RMN, urmând ca pacienta să fie transferată la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, tot ventilată şi intubată. Din păcate, câteva ore mai târziu, adolescenta a intrat în stop cardio-respirator şi toate manevrele de resuscitare s-au dovedit de această dată inutile.

Profesorul de sport – sancţionat doar cu avertisment

Conducerea Grupului Şcolar “Octavian Goga” din Jibou, unde învăţa eleva, a deschis, în iunie, o anchetă în acest caz, care a fost suspendată temporar, până la aflarea concluziilor medicilor legişti. Acum, însă, ancheta va fi reluată, iar profesorul de sport riscă să fie sancţionat disciplinar, însă doar cu un avertisment . „Ancheta va fi reluată de îndată ce vom primi comunicarea oficială de la Parchet. Am înţeles că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, dar vreau să primim comunicarea oficială înainte de reluarea anchetei. Se va întruni Comisia de disciplină, e drept că fata prezenta o malformaţie coronariană, dar cred că profesorul de sport va primi o sancţiune disciplinară, un avertisment scris. Nu este normal să moară un elev la ora de sport, nu se întâmplă asta în fiecare zi, dar o sancţiune mai aspră nu prea cred că se poate da”, a declarat directorul Grupului Şcolar “Octavian Goga” din Jibou, Daniel Mureşan.
Eleva de 16 ani făcuse atletism-cros în timpul ciclului gimnazial, iar în fişa medicală a acesteia nu erau menţionate afecţiuni/antecedente medicale care să fi favorizat leşinul, deşi fata ar mai fi avut stări de leşin, în anii anteriori, tot în timpul unor ore de sport. „Când s-a petrecut tragedia, am discutat cu medicul şcolar şi cu medicul de familie al elevei şi niciunul nu mi-a spus că ar fi avut probleme de sănătate care să o fi împiedicat să facă ore de sport. Eleva nu avea scutire medicală pentru orele de sport. Era o elevă bună, conştiincioasă, cu rezultate bune la învăţătură – nici mici, dar nici cele mai bune”, a declarat directorul Grupului Şcolar “Octavian Goga” din Jibou.
Profesorul de sport de la Grupul Şcolar “Octavian Goga” din Jibou, Gabriel Bârjac, cu care clasa în care era înscrisă Alexandrina urma orele de educaţie fizică a fost în trecut atlet de performanţă. În prezent, în vârstă de 36 de ani, Bârjac este şi arbitru divizionar la fotbal, oficiind la numeroase meciuri din Ligile I,II şi III.
Adolescenta Alexandrina Marinela C. locuia cu bunica şi cu cele două surori mai mici (clasa a II-a şi clasa a V-a, n.r.), ambii părinţi lucrând în Italia. Anunţaţi de necazul abătut asupra familiei lor, părinţii s-au reîntors de urgenţă în ţară, cu avionul, şi şi-au făsit fiica internată în spitalul clujean. Din păcate, decesul acesteia nu a putut fi împiedicat, petrecându-se câteva ore mai târziu.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. SEMACCA 3 octombrie 2012 at 07:46 - Reply

    Mai Mihaela,dragostea mea…….
    Faci in continuare greseli grosolane de presa si nu numai!
    Decat sa stai aiurea p-aici pe la reportaje si stiri de asa zisa senzatie,cere-te de la maestrul Daniel sa te treaca la rubrica decese si comemorari!
    Pai,mai fata draga,nu mai arunca praf si pocnitori in ochii cetitoriului mamaie…..
    Politia propune Parchetului solutii in dosare,nu dispune!
    Acolo o fi fost vorba de moarte violenta/asa se numeste in termeni de specialitate/s-a constatat caci,cauzele mortii elevei nu s-au datorat vreunei agresiuni sau neglijente ale dascalilor,ci malformatiilor congenitale.
    In baza acestor date si probe Politia a PROPUS Parchetului care controleaza activitatea de cercetare penala a politiei,solutia de neancepere a urmaririi penale!
    Parchetul ca for superior nu este obligat sa-si insuseasca propunerile Politiei,dimpotriva,poate cere alta incadrare juridica!
    Asa ca documenteaza-te fatuca inainte de a scrie si nu mai arunca petarde dijn astea ieftine sub titluri bombastice!
    Ca doar nu esti Dan Diaconescu nici in direct si nici in reluare!

  2. Anonim 3 octombrie 2012 at 12:58 - Reply

    Pai ce avertismentul lui peste prajit pentru profesor, daca s-a dovedit ca eleva suferea de o malformatie congenitala. Daca fata cadea pe strada ??? Acestea sunt urmarile reducerii orelor de sport si inexistenta unor controale medicale mai amanuntite.

Lasa un Raspuns »