Peste 100 de soferi amendati de Paste

Magazin Salajean 7 aprilie 2010 0

Peste 100 de soferi amendati de PasteIepurasul de Paste le-a adus soferilor indisciplinati zeci de amenzi usturatoare, in valoare de cateva mii de lei. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Nadia Serban, in perioada 3-5 aprilie, 147 de persoane au fost sanctionate contraventional cu amenzi in valoare de 17.640 de lei. Dintre acestea, 140 de sanctiuni au fost aplicate conducatorilor auto. Doar cinci soferi au fost prinsi bauti la volan, in timp ce 68 de soferi grabiti in trafic au fost trasi pe dreapta de catre politistii de la Rutiera. Unul singur, pe langa amenda primita, a ramas fara permisul auto, pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. Nici pietonii nu au fost scutiti de amenzi cu ocazia sarbatorilor pascale, 21 primind fie avertismente, fie amenzi pentru ca au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public. In aceeasi perioada, s-au produs patru accidente de circulatie, soldate cu trei raniti usor.

Incendiu la o gospodarie in Zalau

Pompierii zalauani au fost solicitati sa intervina in data 3 aprilie, in jurul orei 18, pentru a stinge incendiul izbucnit la o gospodarie din municipiul Zalau. Din primele cercetari, proprietarul imobilului, pe nume Vasile R., si-a verificat butelia de aragaz fara respectarea normelor de protectie si prevenire a incendiilor, cand a izbucnit incendiul. Au ars astfel o masa de bucatarie si o masca de chiuveta. Din fericire, interventia pompierilor militari a dus la salvarea de bunuri in valoare de peste 10.000 de lei.

Accident in lant in Zalau

Un accident in lant a avut loc, vineri, in jurul orei 11:40, pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiu, in urma caruia o persoana a fost ranita si transportata de urgenta la spital. Pentru ca nu a pastrat distanta regulamentara in mers, soferul unui autoturism marca Audi, pe nume Razvan I., de 22 de ani, din Zalau, a intrat in coliziune cu autoutilitara care circula regulamentar in fata sa.

La randul sau, autoutilitara a fost proiectata in autoturismul (tot marca Audi) din fata sa. In urma impactului, masina soferului care a provocat evenimentul a luat foc in urma unui scurtcircuit la motor. La fata locului au fost solicitati pompierii, insa soferul masinii a reusit sa stinga singur flacarile. Din nefericire, in accident, o femeie in varsta de 80 de ani, pasagera in autoutilitara, a fost ranita si transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau pentru ingrijiri medicale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »