Persoana disparuta, cautata pe Meses

Magazin Salajean 3 decembrie 2007 0

Grupe mixte, formate din jandarmi, politisti si apartinatori, au scotocit fara succes vineri padurea de pe Meses in cautarea unei batrane data disparuta in urma cu o saptamana. Conform datelor furnizate de Tincuta Dumuta, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, in dimineata zilei de luni, FEHER SIMINA, in varsta de 80 ani, din Zalau, a plecat de acasa, fara a preciza locul de destinatie. Femeia locuia singura, iar in dimineata plecarii a fost vazuta de o vecina de bloc, care a declarat ca femeia ducea in mana doua plase cu haine. Semnalmentele batranei sunt: 1.55 m inaltime, ten masliniu, constitutie astenica, par carunt, ochi caprui (vezi foto). La data plecarii de acasa femeia era imbracata cu un pardesiu imblanit de culoare bleumarin inchis, pe cap purta un batic maro cu negru, iar in picioare avea papuci de casa. In urma discutiilor cu membrii familiei, politistii au aflat ca femeia i-a spus fiicei sale de mai multe ori ca vrea sa plece acasa la Treznea, unde s-a nascut. Ultima data a fost vazuta in aceeasi zi, in jurul orei 14.00, la izvorul de apa de pe Meses.

Cetatenii care pot furniza informatii de natura sa ajute la gasirea femeii sunt rugati sa se adreseze imediat celei mai apropiate unitati de politie sau sa apeleze gratuit la nr. 112 – Apelul de Urgenta, care este gratuit.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »