Persoană găsită moartă într-o fântână la Ulciug

Mihaela Oprea 31 decembrie 2012 1
Persoană găsită moartă într-o fântână la Ulciug

Descoperire macabră la Ulciug. O femeie în vârstă de 53 de ani, din sat, a fost găsită moartă în această dimineaţă chiar în fântâna din gospodărie, de către un vecin care a anunţat imediat autorităţile. Se pare că aceasta nu a mai fost văzută de săteni de vreo două zile, astfel încât vecinul a pornit în căutarea acesteia, găsind-o, în cele din urmă, în fântână.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii militari au fost solicitaţi, în această dimineaţă, pentru scoaterea unei persoane căzute în fântâna unei gospodării din localitatea Ulciug. “La faţa locului a fost trimis echipajul de la Garda de Intervenţie Cehu Silvaniei. La scoaterea femeii din fântână, pompierii au constatat că aceasta era decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, un vecin alarmat că femeia nu a mai fost văzută de localnici de vreo două zile a căutat-o pe aceasta prin gospodărie şi, găsind-o în fântână, a apelat imediat numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii criminalişti pentru a stabili ce anume s-a întâmplat: dacă femeia a căzut în fântână sau dacă şi-a pus capăt zilelor.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei.
Un incident asemănător a avut loc chiar în prima zi de Crăciun, în localitatea Cransa. O femeie în vârstă de 54 de ani, din sat, a fost văzută de localnici când a căzut într-o fântână din apropierea locuinţei, de unde aceasta obişnuia să se alimenteze cu apă. Din fericire, de acea dată, femeia a fost scoasă în viaţă de către pompierii voluntari din fântână şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. doi 31 decembrie 2012 at 11:37 - Reply

    cred ca de bucurie si mult bine din acesta tara recurg oamenii la gesturi extreme!!!

Lasa un Raspuns »