Permisul auto suspendat pentru alcool, recuperat doar de şoferii care cunosc regulile de circulaţie

Mihaela Oprea 14 ianuarie 2013 0
Permisul auto suspendat pentru alcool, recuperat doar de şoferii care cunosc regulile de circulaţie

Conducătorii auto cărora le-a fost suspendat dreptul de conducere pentru consum de băuturi alcoolice la volan sau pentru alte încălcări ale regulilor de circulaţie vor trebui să susţină, începând din 19 ianuarie, un examen pentru a reintra în posesia permisului auto. Aceştia vor trebui să demostreze poliţiştilor că au cunoştinţe despre regulile de circulaţie, în caz contrar, perioada de suspendare a permisului de conducere fiind prelungită pentru încă 30 de zile.
Noul Cod Rutier, ce intră în vigoare peste câteva zile, arată că şoferii cu permisele suspendate vor trebui să dea dovadă că au cunoştinţă de regulile de circulaţie pentru a intra în posesia documentului. Mai precis, această măsură vizează conducătorii auto rămaşi fără permis după ce au fost prinşi de oamenii legii conducând maşinile sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru că nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Şoferii vor trebui să susţină testarea şi când fapta acestora a fost urmărită ca infracţiune, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale cu una dintre sancţiunile cu caracter administrativ. De asemenea, vor fi supuşi testărilor şi când posesorul permisului suspendat solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.
Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule ori tramvaie se prelungeşte cu 30 de zile în cazul în care titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea testării.
Aceste prevederi legislative vor fi puse în aplicare începând din data de 19 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Rutier. Cele mai multe schimbări aduse normelor de aplicare fac referire la schimbarea permisului de conducere şi clasificarea autovehiculelor.
Astfel, mopedul va fi considerat autovehicul, fiind impusă regula obţinerii permisului de conducere pentru această categorie. La preschimbarea permisului de conducere, deţinătorii vor trebui să obţină avizul medicului, urmare unui examen medical. Pentru şoferii profesionişti, valabilitatea permiselor de conducere va fi redusă la 5 ani. Vârstele minime pentru obţinerea permisului de conducere în funcţie de categorie este de 16, 18, 20, 21 şi 24 ani.
De asemenea, şoferii implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale vor fi obligaţi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul, în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România sau care dovedesc că se află la studii în ţară pentru o perioadă de cel puţin şase luni vor avea dreptul să solicite obţinerea permisului de conducere autorităţilor competente să le examineze.
În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori a schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
Eliberarea unui nou permis de conducere în cazul pierderii, furtului, deteriorării, schimbării numelui titularului precum şi în cazul expirării perioadei de valabilitate se realizează fără susţinerea unui nou examen.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »