Pentru un bărbat din Sîrbi, viața nu a mai avut sens

Un bărbat din satul Sîrbi, comuna Sîg, și-a încheiat socotelile cu viața duminică dimineața, însă nimeni nu știe ce l-a determinat pe acesta să își ia zilele, dacă au fost grijile, problemele familiale,  de sănătate sau o stare depresivă pe care acesta nu a putut-o depăși. Garda de pompieri Nușfalău și Poliția au fost solicitate să intervină duminică în jurul orei opt, atunci când corpul bărbatului în vârstă de 64 de ani a fost găsit atârnând de o sfoară, în anexa gospodăriei sale. Soția lui a fost cea care a descoperit grozăvia, aceasta anunțând autoritățile. Echipajele sosite la fața locului nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul, omul fiind decedat, se pare, în urmă cu mai multe ore.

A fost deschis și un dosar fiind vorba de o moarte suspectă, însă, primele concluzii ale cercetărilor nu lasă loc îndoielilor, polițiștii stabilind în prima fază a anchetei faptul că bărbatul a fost cel care a decis să nu mai trăiască, punându-și în aplicare singur ultimul plan din viața sa.

Leave a Comment