Patru mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de către poliţiştii sălăjeni

Patru persoane condamnate la pedepse cu închisoarea au fost depuse, vineri, 7 iulie, în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, oamenii legii au pus în aplicare patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de către Tribunalul Sălaj, pe numele a patru persoane. Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, toți din Zalău, și o femeie de 55 de ani, din municipiul Reșița, condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an şi patru luni, şi trei ani, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Până vor fi transferaţi în penitenciar în vederea executării pedepsei, cei patru vor sta în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj și urmează a fi transferați în penitenciar în vederea executării pedepsei.

Leave a Comment