Patru bărbaţi prinşi băuţi la volan au fost trimişi în judecată

Procurorii zălăuani, în perioada 25-31 ianuarie 2016, au soluţionat prin rechizitoriu, patru dosare, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Toţi cei patru inculpaţi sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Potrivit comunicatului amintit, Ioan Bulgărean va fi adus în fata instanţei după ce în 23 septembrie 2015, în jurul orei 16.00, a condus autoturismul marca Citroen Saxo, cu numărul de înmatriculare SJ-64-XXX, pe strada P.I. Sima din municipiul Zalău, având o îmbibaţie alcoolică de 2,75 g/l alcool pur în sânge.
La rândul său, Szeredai Istvan a fost trimis în judecată după ce în 3 octombrie 2015, în jurul orei 18.45, a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare SJ-65-SIK, pe DC 76, pe raza localitatea Meseşenii de Jos, cu o alcoolemie în sânge peste limita legală.
Într-un alt dosar, Andrei-Iuliu Botiş va fi judecat întrucât în 20 octombrie 2015, a condus pe Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, autoturismul Volkswagen Polo, cu număr de înmatriculare SJ-04-NDC, având o îmbibaţie alcoolică de 1,15 g/l alcool pur în sânge.
Horea-Vasile Margin va da socoteală în faţa jucătorilor pentru că a condus având o alcoolemie în sânge peste limita legală, dar şi pentru că s-a urcat la volan deşi dreptul de conducere îi era suspendat. Faptele s-au produs în 23 septembrie 2015, când inculpatul a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare CJ-14-FAH, valoarea alcoolemiei fiind de 1 g/l la prima probă şi de 0,80 g/l la a doua probă.
“Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, menţionează sursa citată.

Leave a Comment