Patru ani cu suspendare pentru delapidare

Magistraţii Judecătoriei Zalău l-au condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de opt ani, pe un om de afaceri din localitatea sălăjeană Deja, găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave sub formă continuată. Inculpatului Nagy Kalman-Andras i s-a interzis ca pe parcursul celor patru ani, dar şi doi ani după aceea, să fie administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale. În plus, instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească despăgubiri civile în valoare de 3,2 milioane de lei către lichidatorul celor două firme pe care le-a prejudiciat şi a dispus confiscarea a aproape 1,1 milioane de lei, reprezentând bun dobândit din infracţiunea de delapidare. Soluţia instanţei poate fi atacată cu recurs.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011-2012, bărbatul a prejudiciat cu aproape 6 milioane de lei două societăţi de construcţii – Ingodson SRL şi Handbird SRL – pe care le administra, după ce şi-a însuşit diverse sume. Neregulile au ieşit la iveală în momentul în care societatea Ingodson SRL a intrat în insolvenţă. „În balanţa de verificare din martie 2012 rezulta că în contul de casă figurează 2,7 milioane de lei, sumă pe care inculpatul nu a putut-o preda lichidatorului judiciar. Printr-o sentinţă civilă, Tribunalul Sălaj l-a obligat pe bărbatul din Deja să suporte pasivul social, de 1,6 milioane de lei, pentru despăgubirea creditorilor înscrişi la procedura de insolvenţă”, ne declarau, în luna iunie a acestui an, când bărbatul a fost trimis în judecată, oficialii Judecătoriei Zalău.
Deşi a fost prins „cu musca pe căciulă”, omul de afaceri şi-a încercat din nou norocul. Astfel, la doar o lună după ce societatea amintită a fost radiată, Nagy Kalman a devenit administrator al unei alte firme de construcţii – Handbird SRL şi a repetat faptele săvârşite anterior. Când şi cea de-a doua companie a intrat în insolvenţă, în contul de casă figura suma de 3,2 milioane de lei, bani pe care inculpatul nu a putut-o preda lichidatorului judiciar.

One Thought to “Patru ani cu suspendare pentru delapidare”

  1. coco

    Adica a delapidat 6 milioane de lei (cam 1,3 milioane euro) si a luat 4 ani CU SUSPENDARE ??? L-au nenorocit :)))

Leave a Comment