O familie cu cinci copii, sărăcită de un incendiu devastator

Mihaela Oprea 18 octombrie 2012 0
O familie cu cinci copii, sărăcită de un incendiu devastator

Toată agoniseala într-un an de muncă a unei familii din localitatea Făgetu, comuna Plopiş, s-a făcut scrum în doar câteva ore, după ce un incendiu de proporţii a cuprins grajdul, sinul şi şura din gospodărie. Se pare că tocmai fetiţa proprietarilor, în vârstă de numai 4 ani, este cea care a dat foc, din joacă, anexelor gospodăreşti.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii miliari au ajuns în scurt timp la locului faptei, însă flăcările deja cuprinseseră mare parte din anexe. “Pompierii Gărzii de intervenţie Nuşfalău au intervenit, miercuri după-amiază, pentru a stinge un incendiu izbucnit la anexele unei gospodării din localitatea Făget. Cu toate că s-a intervenit prompt, în incendiu au ars 70 de metri pătraţi de acoperiş, şase tone de plante furajere, 300 de kilograme de grâu şi 300 kilograme de ovăz, 500 de kilograme de cartofi, trei motofierăstraie şi un viţel”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Din cercetările efectuate de pompieri, cauza probabilă de incendiu a fost jocul copiilor cu focul. Potrivit sursei citate anterior, se pare că tocmai fiica proprietarului, în vârstă de 4 ani, care a rămas nesupravegheată, a dat foc unei anexe, flăcările extinzându-se cu repeziciune la celelalte construcţii din gospodărie. Din fericire, aceasta nu a fost rănită în incendiu.
Primarul comunei Plopiş, Nicolae Criste, ne-a declarat că administraţia locală a luat deja măsuri pentru a veni în sprijinul acestei familii. “Am propus ca, în cursul zilei de vineri, eu, viceprimarul şi o echipă de muncitori să ne deplasăm la locuinţa afectată de incendiu. Am pregătit materialele necesare astfel încât, în cel mai scurt timp, să refacem anexele distruse în incendiu”, a afirmat Nicolae Criste.
Potrivit acestuia, situaţia financiară a familie nu este una tocmai bună. Doar tatăl lucrează, ocazional, înafara ţării pentru a putea întreţine familia cu cinci copii, aceştia având vârste între 4 şi 14 ani, mama fiind casnică.
Un alt incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4, la anexa unei gospodării din localitatea Dumuslău. Pompierii şimleuani au stabilit cauza probabilă de incendiu folosirea intenţionată a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută. Au ars circa 60 de metri pătraţi de acoperiş şi cinci tone de plante furajere.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »